Iohannis: Economia dă semne de redresare!

Președintele Klaus Iohannis a felicitat, vineri, Bursa de Valori Bucureşti pentru întreaga activitate şi pentru performanţele obţinute, cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate. Șeful statului a reiterat, în mesajul prezentat de consilierul Cosmin Marinescu, faptul că economia dă semne de redresare, creșterea urmând să fie susținută și de fondurile europene pe care le vom avea la dispoziție, în valoare de 80 de miliarde de euro.

”Această zi este una aniversară pentru comunitatea financiară și mă refer la reprezentanții Bursei, ai autorităților de reglementare, ai companiilor listate sau în curs de listare.

După 25 de ani de piață bursieră, prin motivația companiilor de mobilizare a capitalului pentru investiții, de îmbunătățire a standardelor de management și eficiență, nivelul de capitalizare a ajuns la peste 100 miliarde de lei în prezent.

Promovarea la statutul de piață emergentă secundară a atras creșteri consistente ale volumelor de tranzacționare în raport cu lunile anterioare, ceea ce indică optimism în privința pieței noastre de capital.

La începutul acestui an, indicatorii privind piețele financiare arătau că România beneficiază de un climat investițional stabil. Din păcate, în contextul pandemiei de COVID-19, criza economică și-a făcut simțită prezența și în România, ca peste tot în lume.

Există însă semnale clare că economia revine pe calea redresării. Ultimele date statistice indică pentru România, cât și pentru economiile europene, o creștere consistentă a Produsului Intern Brut în trimestrul al III-lea, față de trimestrul anterior, atunci când economia a resimțit șocul generalizat al crizei sanitare. De asemenea, rata șomajului în economia noastră se menține la puțin peste 5%, iar pe piețele financiare investitorii își păstrează încrederea în potențialul nostru de dezvoltare”, a transmit Președintele.

Iohannis a reamintit că fondurile europene pe care le va avea la dispoziție țara noastră în următorii ani, în valoare de 80 de miliarde de euro, vor consolida creșterea economică, prin intermediul acestora fiind posibilă și trecerea la un nou model de dezvoltare, bazat investiții, inovare și competitivitate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.