Vești bune pentru băcăuani: Autostrada de centură a Bacăului, inaugurată pe 3 decembrie!

Premierul Ludovic Orban a anunțat vineri, la Bacău, că autostrada de centură a oraşului va fi dată în folosință până pe 3 decembrie, cu o lună mai devreme decât termenul anunțat inițial de constructor. Vineri va fi inaugurată și centura ocolitoare a oraşului Rădăuţi, tot înainte de termen.

”Am ţinut să vedem stadiul lucrărilor de pe autostrada de centură a municipiului Bacău. Este un proiect aşteptat de mult timp de băcăuani şi iată că este aproape de finalizare şi va reuşi să scoată tot traficul greu şi traficul de tranzit din Bacău şi va creşte viteza de tranzitare a Bacăului. Îl felicit pe constructor, o mobilizare exemplară! Deşi termenul de finalizare era ianuarie 2022, constructorul ne-a comunicat că poate să o dea în trafic între 27 noiembrie şi 3 decembrie, în funcţie de condiţiile meteorologice”, a anunțat Orban.

Premierul și ministrul Transporturilor participă vineri și la inaugurarea centurii ocolitoare a oraşului Rădăuţi. Lucian Bode a subliniat că, odată finalizată centura ocolitoare a municipiului Bacău, vor fi daţi în folosinţă şi primii 16 kilometri la profil de autostradă din zona de nord-est.

”Vom da în trafic și un obiectiv important pentru judeţul Suceava, pentru oraşul Rădăuţi. Mă refer la varianta ocolitoare a oraşului Rădăuţi, unde, împreună cu acelaşi antreprenor serios, reuşim, tot înainte de termen, să dăm în trafic acel obiectiv. Aşa cum bine ştiţi, la începutul lunii septembrie am reuşit să dăm în trafic 7,3 kilometri din acest obiectiv. Vestea pe care ne-a dat-o constructorul astăzi, şi anume că în câteva zile vom da în trafic acest obiectiv, este cea mai bună veste pe care putem să o dăm românilor, moldovenilor.

Vorbim, practic, despre primul tronson de autostradă din regiunea Moldovei, cei 16 kilometri la profil de autostradă, din cei 31 kilometri din centura Bacăului. Avem o mobilizare extraordinară pentru că finalizăm acest proiect înainte de termen. Îl felicit pe antreprenor. Practic, în noiembrie anul trecut am preluat acest obiectiv la un stadiu fizic de 27% şi, iată, îl aduce astăzi, în 12 luni, cu un antreprenor serios, la 100%”, a declarat ministrul Transporturilor.

Premierul a anunțat și că luni va fi lansat în dezbatere publică Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă, care prevede, printre altele, finanțarea autostrăzii A7.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.