Legea care îi scapă de închisoare pe evazionişti dacă achită prejudiciul, contestată la CCR

0

Ministerul Justiţiei propune Guvernului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la modificarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care prevede că se poate aplica o amendă, dar nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală dacă prejudiciul este de până la 100.000 de euro şi este achitat intergral. 

Ministerul Justiției propune Guvernului atacarea la CCR a modificării Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Este vorba despre proiectul de lege care prevede posibilitatea înlocuirii pedepsei cu închisoarea pentru cei inculpați pentru evaziune fiscală dacă prejudiciul este până la 100.000 de euro și dacă îl achită integral.

Reprezentanţii Ministerului Justitiei susţin că proiectul a mai fost atacat la CCR, Curtea acceptând obiecţiunile de neconstituţionalitate şi declarând proiectul neconstituţional în ansamblul său.

Camera Deputaților a adoptat, marți, în ultima ședință de plen a acestei legislaturi, proiectul de lege inițiat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu – ”Mitralieră”, care îi scapă de închisoare pe cei inculpați pentru evaziune fiscală dacă prejudiciul este până la 100.000 de euro și dacă îl achită integral.

Iniţial, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 decembrie 2018, însă a fost atacată de PNL, PMP şi USR la Curtea Constituţională, care a admis obiecţiunile de neconstituţionalitate prin Decizia nr.147/2019.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.