Criptomoneda bitcoin a depasit pragul de 25.000 de dolari

0

Criptomoneda bitcoin a depăşit pentru prima dată plafonul de 25.000 de dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Cea mai cunoscută criptomonedă a atins sâmbătă nivelul record de 25.022 dolari pe platforma de tranzacţionare Bitstamp.

În ultimele luni, bitcoin s-a apreciat semnificativ, datorită cererii din partea marilor investitori, atraşi de potenţialul unor câştiguri rapide, şi a aşteptărilor că va deveni o metodă de plată de bază.

La începutul acestui an se tranzacţiona la nivelul de 8.000 dolari dar în primăvară, când a izbucnit pandemia de coronavirus (COVID-19), a scăzut la sub 5.000 dolari.

În toamnă, bitcoin s-a apreciat semnificativ, datorită cererii din partea marilor investitori, atraşi de potenţialul unor câştiguri rapide, şi a aşteptărilor că va deveni o metodă de plată de bază, potrivit Agerpres.

Bitcoin este cea mai importantă monedă digitală, cu o cotă de piaţă de aproape 70%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.