Dragoș Damian (PRIMER): Este imposibilă fabricarea de vaccinuri şi medicamente de ultimă generaţie în ţară!

Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente atrage atenţia că este „imposibilă” fabricarea de vaccinuri şi medicamente de ultimă generaţie în ţară într-o perioadă mai scurtă de 3 ani şi asta „numai dacă autorităţile vor să acorde importanţa cuvenită acestui domeniu strategic”.

„Spre deosebire de ţări precum Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovenia, care au dat importanţă industriei farmaceutice şi au investit în acest sector economic, România a regresat şi a devenit un simplu importator de vaccinuri şi medicamente, ajungând să producă mai puţin de 4% din consumul de medicamente al populaţiei. Ca o urmare firească a acestui tablou, nu s-au mai făcut investiţii în acest domeniu, iar astfel s-a pierdut competitivitatea în ultimii zece ani în dezvoltarea tehnologică de noi produse, dar şi în formarea de personal calificat”, a explicat directorul executiv PRIMER, Dragoş Damian, citat într-un comunicat de presă.

Potrivit PRIMER, discuţiile din spaţiul public conform cărora România poate fabrica vaccinuri sau medicamente moderne „nu au acoperire în practică”, în condiţiile în care programele economice ale partidelor politice „minimalizează importanţa relansării” acestui sector economic.

În opinia reprezentanţilor PRIMER, doar un plan de finanţare „bine pus la punct” al acestui domeniu ar putea crea un cadru care să atragă investiţii în tehnologie, reţete şi formule proprii sau producţia realizată sub licenţa unor fabricanţi internaţionali.

„De mai bine de cinci ani, PRIMER propune o serie de măsuri pe termen lung de sprijinire a producţiei de medicamente pe teritoriul ţării. Am solicitat ca domeniul să fie considerat de importanţă strategică pentru a beneficia de facilităţi fiscale, aprobarea unui sistem de offset a taxei clawback pentru companiile care fac investiţii de capital, precum şi înfiinţarea unei Autorităţi Naţionale a Medicamentului, care să fie responsabilă de investiţiile în fabrici noi de medicamente şi vaccinuri”, a mai afirmat reprezentantul PRIMER.

Conform sursei citate, fabricile din ţară au de recuperat „un regres tehnologic de peste zece ani” dacă se doreşte ca România să fabrice vaccinuri şi medicamente de ultimă generaţie, necesare pacienţilor români sau celor din alte ţări.

„PRIMER solicită premierului Florin Cîţu crearea unei Autorităţi Naţionale a Medicamentului, aflată în subordinea Primului-Ministru, care să înceapă reconstrucţia industriei farmaceutice din România, prin sprijinirea retehnologizării fabricilor existente, atragerea de noi investitori în special din ţări non-UE, precum şi construcţia de situri de fabricaţie şi hub-uri de distribuţie folosind fonduri europene şi grant-uri guvernamentale din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a mai spus Dragoş Damian, potrivit aceluiaşi comunicat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.