Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, îi dă replica premierului Cîțu în scandalul „testelor COVID”

0

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, i-a transmis luni premierului Florin Cîțu, prin intermediul unei declarații de presă, că datele privind numărul de teste Covid realizate în fiecare județ trebuie să fie publice, precizând că eventualele inadvertențe se corectează pe parcurs și subliniind că ascudenerea de dtae este un lucru profund nociv pentru democrația unei țări.

Precizările lui Voiculescu vin după ce premierul Florin Cîţu a declarat că, în urma unei discuţii avute luni cu şeful Corpului de control al Guvernului, instituţia se va autosesiza cu privire la respectarea legislaţiei privind publicarea datelor legate de numărul de teste COVID efectuate pe fiecare judeţ (detalii aici).

”Există date publice. Toate datele care ţin de cheltuirea banului public ar trebui să fie transparente, făcute publice. Dacă există un motiv ca anumite date să nu fie făcute publice atunci acea autoritate care consideră acest lucru poate să se exprime public. Nu există date secrete. Tot ceea ce înseamnă munca administraţiei publice, respectiv ban public cheltuit ar trebui să fie date publice, transparente”, a declarat Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătății a precizat că numărul de teste trebuia să fie publicat cu mult timp înainte.

”Nu a trimis premierul corpul de control. Există o solicitare a unor autorităţi probabil sau unor instituţii care trebuie verificate. Ce vreau să vă spun este că datele trebuie să fie publice. Ideea că numărul de teste într-un judeţ al României ar fi un secret de stat sau ceva de genul acesta este complet anapoda şi asta nu cred că este un secret pentru fiecare dintre dumneavoastră. (…) Datele sunt publice. S-ar putea să nu fie perfecte, dar asta este toată ideea din spatele transparenţei. S-ar putea ca anumite date să fie corectate şi pentru asta să fie nevoie de un efort inclusiv al publicului ca să observe anumite inadvertenţe, dar dacă ascundem date, ascunderea de date sau pretinderea că anumite date ar fi secrete este un lucru profund nociv pentru democraţia unei ţări, profund nociv pentru orice instituţie a ţării acesteia”, a mai spus el.

Voiculescu a subliniat că în legea 544 se specifică ce date ar putea să fie limitate din punct de vedere al publicării, dar a subliniat că nu este cazul aici.

”Nu există niciun motiv pe lumea asta pentru care datele să nu fie publice cu privire la vaccinare, testarea pe fiecare judeţ”, a conchis el.

Datele au fost publicate de Ministerul Sănătății în seara zilei de 4 martie, iar a doua zi Secretariatul General al Guvernului a organizat un eveniment care să marcheze transparentizarea acestor date, eveniment la care a participat secretarul general adjunct al Guvernului Mircea Abrudean și consilierul superior din cadrul SGG Lidia Barac.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.