INSP: Peste 7.300 de reacții adverse postvaccinare, 89 de persoane au murit după vaccinare!
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a confirmat că în perioada 1 ianuarie – 14 martie, la nivel național au fost înregistrate 7.342 de reacții adverse postvaccinare indezirabile (RAPI) la vaccinul anti-Covid.
“S-au înregistrat 89 de decese în rândul persoanelor confirmate Covid-19 și vaccinate”, a precizat, de asemenea, Institutul Național de Sănătate Publică.
Documentul precizează și că de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID în România și până pe 14 martie, “au fost raportate RAPI și investigate 5 decese suspecte postvaccinare” și “niciunul nu a fost datorat vaccinării”, spune Antena 3.
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 1.800.680, din care 1.386.542 cu Pfizer, 115.872 cu Moderna şi 298.266 cu AstraZeneca. Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă, marţi, că peste 58.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 255 de reacţii adverse. Alte 99 de reacţii sunt în curs de investigare.
În ultimele 24 de ore, s-au raportat 255 de reacţii adverse, majoritatea – 174 – la vaccinul AstraZeneca. Alte 58 de reacţii au fost la vaccinul Pfizer şi 23 la Moderna.
„Menţionăm că 99 reacţii adverse sunt în curs de investigare”, a arătat CNCAV.