Gabriela Firea, revoltată: „Guvernanții au pus în pericol vieţile pacienţilor. Vorbim deja de genocid!”
Gabriela Firea, senator PSD, l-a criticat în termeni duri pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, şi pe ceilalţi guvernanţi, spunând că „au pus în pericol vieţile pacienţilor”, în momentul care au decis evacuarea Spitalului „Foişor” din Bucureşti. Fostul edil al Capitalei susţine că autorităţile ar vrea să transforme în spital COVID şi Institutul Fundeni.
Gabriela Firea a afirmat, luni, că guvernanţii sunt mai „mai slab pregătiţi decât anul trecut în luna martie”. Senatorul PSD a afirmat, făcând referire la evacuarea pacienţilor din spitalul „Foişor”, că nu există din păcate niciun fel de sentiment uman, de milă, de umanitate”.
„În întreaga lume civilizată s-au luat măsuri rapide peste noapte, erau de acceptat până şi la noi. Acum orice spital din lume tratează şi pacienţi infecţaţi cu COVID şi altă patologie.
E inadmisibil într-un timp atât de îndelungat să rămânem în scenariul în care se scot cu forţa, să rechiziționezi spitale de stat, sub pretextul că vrei să salvezi vieţi. Nu au salvat vieţi punând în pericol vieţile pacienţilor abia operaţi”, a declarat Gabriela Firea, la Antena3.
Fostul primar general al Capitalei a vorbit şi despre pacienţii decedaţi în timpul transferului de la Spitalului „Foişor”, spunând că pentru guvernanţi „oamenii au devenit cifre”.
„Au pus în pericol vieţile pacienţilor. Ministerul nu poate să vină acum în faţa ţării să spună că am avut pacienţi pe care i-am dus de la Foişor şi i-am salvat.
Nu există din păcate niciun fel de sentiment uman, de milă, de umanitate. Oamenii au devenit cifre. Noi cu toţii suntem statistici dacă s-a ajuns să se arunce pacienţii care au decedat de COVID să fie aruncaţi în saci şi să fie lipsiţi de slujba creştinească!”, a precizat Firea.