Escaladarea violențelor din Israel alertează ONU

Tensiunile se amplifică în Israel, unde numărul victimelor este în creştere. Bombardamentele din Gaza au ucis cel puţin 35 de persoane, inclusiv 10 copii, potrivit oficialilor de sănătate palestinieni. Aceştia susţin că 20 de persoane au fost rănite, începând de marţi seara, în timp ce armata israeliană a declarat că a ucis peste 15 militanţi. ONU monitorizează situaţia.

Tor Wennesland, reprezentant al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), avertizează cu privire la izbucnirea unui posibil „război total”. Potrivit Financial Times, coordonatorul special al Programului Pacifist din Orientul Mijlociu spune că, în ritmul actual, ostilităţile duc spre un deznodământ sumbru.

Mai multe rachete au fost lansate spre Tel Aviv la primele ore ale dimineţii. Sirenele au putut fi auzite în jurul orei 3 dimineaţa, ora locală. Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a adresat naţiunii din Tel Aviv, spunând: „Suntem în mijlocul unei operaţiuni semnificative”.

Un bloc turn de 13 etaje din oraşul Gaza s-a prăbuşit marţi seară după ce a fost lovit de un atac aerian israelian, atrăgând promisiuni de represalii din partea militanţilor.

Armata israeliană a declarat că imobilul adăpostea birouri utilizate de Hamas pe mai multe etaje, precum şi o unitate de cercetare şi dezvoltare pentru rachete. Armata a mai spus că a avertizat în prealabil civilii din clădire şi a oferit suficient timp pentru ca aceştia să poată evacua locul.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.