Mircea Lucescu felicită CFR Cluj după câștigarea celui de-al patrulea titlu consecutiv
Antrenorul echipei ucrainene Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a declarat, miercuri, că felicită CFR Cluj pentru cel de-al 4-lea titlu consecutiv de campioană în Liga I ceea ce ”a însemnat că echipele bucureştene nu au ştiut să se organizeze”.
„Felicitări pentru CFR Cluj că e campioană. Asta înseamnă că echipele bucureştene nu au ştiut să organizeze. Au avut oameni inteligenţi, pasionaţi de fotbal, cu posibilităţi superioare celor din Bucureşti”, a afirmat Lucescu.
Tehnicianul a spus că la echipe cu tradiţie din Bucureşti, precum Dinamo sau Rapid, au ajuns conducători care nu au fost în stare să aducă cluburile la nivelul de dinainte.