Maraton de vaccinare pentru tineri de 1 iunie. Puncte mobile de vaccinare in mai multe cartiere din Capitala!

0

Autorităţile anunţă organizarea unui maraton de vaccinare la care vor avea prioritatea tinerii de 1 iunie. În acelaşi timp, prefectul Capitalei, Alin Stoica, anunţă că în mai multe cartiere bucureştene vor funcționa, în funcție de solicitări, puncte mobile de vaccinare.

„Pe 1 Iunie, tinerii au prioritate la VARAtonul de vaccinare! Ești nerăbdător să înceapă vara, să te bucuri de soare alături de prieteni? Ți-e dor de plajă? Vino în orice centru de pe teritoriul țării si vaccinează-te cu prioritate, pentru o vară trăită liber și în siguranță! Accesează secțiunea de evenimente de pe platforma ROVaccinare (vaccinare-covid.gov.ro/evenimente-rovaccinare) și vezi harta cu toate acțiunile care se desfășoară pe 1 iunie în orașul tău și în țară: maratoane de vaccinare, centre mobile și centre drive-thorugh!
Te poți prezenta la centru fără programare, doar cu buletinul, de la 08.00 la 20.00 și după această oră în centrele cu program prelungit!
Înainte să vii la vaccinare, discută cu parinții și veniți împreună pentru a te vaccina!”, au anunţat autorităţile pe pagina de Facebook Ro-Vaccinare.

De asemenea, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că în cartiere vor funcționa, în funcție de solicitări, puncte mobile de vaccinare.

„În cartierul Ferentari va exista un punct mobil de vaccinare, în cartierul Giuleşti va exista un punct mobil de vaccinare sau va exista transport asigurat pentru toate persoanele care vor să se vaccineze – dus – întors din cartier până la centru şi înapoi – şi în toate celelalte sectoare e posibil să se înfiinţeze puncte mobile de vaccinare în şcoli sau în alte puncte aglomerate, dar asta urmează să vedem în perioada următoare, dar fără creşterea capacităţii, ci redirecţionarea capacităţii excedentare din centrele existente”, a explicat Alin Stoica, pentru Agerpres.

Alin Stoica a mai explicat că în prezent nu este necesară creșterea capacității de vaccinare în Bucureşti deoarece aceasta este de 20.000 de persoane pe zi și se vaccinează zilnic 13.000 – 14.000 de oameni.
„Numărul lor ajunsese undeva la 10.000 în urmă cu câteva zile, fapt care era destul de îngrijorător, dar campania de comunicare cred că a început să dea roade şi sperăm să ajungem în aşa fel încât să umplem capacitatea de vaccinare, să ajungem la 20.000”, a afirmat prefectul Capitalei.
El a spus că până acum 1.200.000 de bucureșteni s-au vaccinat cu cel puţin o doză și şi-a exprimat speranţa ca şi persoane din judeţele limitrofe să vină la centrele de vaccinare deschise la marginea Capitalei.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.