Președintele executiv al PPU(s-l), Daniel Ionașcu: Solicităm, în numele tuturor românilor, să ni se spună cine este vinovat de abuzurile comise de CNSU!
Decizia Înaltei Curți, de a anula definitiv o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) din februarie 2021, prin care era actualizată lista ţărilor/zonelor cu risc epidemiologic şi se stabileau regulile de aplicare a carantinei în cazul persoanelor care soseau în România, arată fără echivoc faptul că românii au fost, timp de mai bine de un an de zile, victimele unui nou abuz din partea autorităților.
Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), prin președintele executiv Daniel Ionașcu, solicită ca autoritățile să spună public care au fost efectele acestui abuz și cum vor fi trași la răspundere cei vinovați.
„Solicit autorității competente, în numele tuturor românilor, să ni se spună cine este de vină pentru ceea ce am reclamat noi de mai bine de un an. Autoritatea competentă este tocmai acest CNSU. Să fie făcută o inventariere publică a consecințelor și să ni se spună cine va fi tras la răspundere. România este a cetățenilor, iar ei sunt cei care au fost pălmuiți în ultimul an de zile. Vrem să știm cu exactitate cine sunt cei care ne-au pălmuit. Iar toți cei care sunt într-o funcție politică să înțeleagă că atunci când comit un abuz împotriva noastră, nu vom spune doar „STOP ABUZURILOR!”, ci vrem și inventarul greșelilor și răspunderea aferentă din punct de vedere legal”, transmite Daniel Ionașcu.