Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, avertizează: „Ne aşteptăm la un număr mare de infecţii!”

0

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, este optimist în ceea ce priveşte valul patru al pandemiei. Ioana Mihăilă prognozează că, deşi numărul de infectări va fi unul mare, persoanele vaccinate vor fi protejate, iar spitalele nu vor mai ajunge în pragul colapsului.

Ioana Mihăila spune că tulpina Delta, care deja este dominantă în România, este mult mai contagioasă. Cu toate acestea, este de părere că valul patru nu va face ravagii ca valul trei, deoarece, în acest moment, există multe persoane vaccinate şi, astfel, protejate.

„INSP preconizează scenariul în care evoluția este cea mai rapidă și cu cele mai multe cazuri tocmai din cauză că tulpina Delta în toate țările din Europa de Vest și probabil că și la noi începe să devină dominantă și este mult mai contagioasă decât tulpinile anterioare. Ne așteptăm la evoluții rapide ale numărului de cazuri.

Partea bună este că, totuși, pentru persoanele vaccinate, această evoluție rapidă și această agravare a valului patru nu reprezintă un risc. Vaccinarea completă protejează cu peste 90% în fața riscului de spitalizare. Niciunul din decese nu a apărut la persoane vaccinate. Toate au apărut la persoane nevaccinate (…)

Spitalele, dacă avem suficientă populație vaccinată, nu sunt depășite. Dacă nu mai sunt depășite înseamnă că cei care dezvoltă forme de boală care necesită spitalizare au acces mai ușor la servicii medicale. Ba mai mult, am putea să nu mai avem problemele pe care le-am avut în valul trei legate de accesul pacienților non covid în spitale„, a declarat ministrul Sănătăţii la TVR.

Ioana Mihăilă a făcut, de asemenea, precizări referitoare la restricţiile pe care autorităţile le vor impune în valul patru.

„Nici medical, nici economic nu vom avea acelaşi tip de restricţii ca în valul trei. Nu vom restricţiona, pe cât posibil, activităţile economice, deoarece persoanele vaccinate nu sunt expuse la acelaşi risc ca cele nevaccinate. Trebuie să identificăm care sunt activităţile cu risc mare de transmitere a bolii. Spre exemplu, restaurantele, iar acolo să permitem accesul fie pe certificat verde, fie pe ceritficat de vaccinare. Pentru persoanele vaccinate, viaţa nu se va schimba în mod semnificativ indiferent de incidenţa bolii„, a precizat Ioana Mihăilă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.