Alarmant: Ministerul Sănătății previzionează 1500 de cazuri de COVID-19 pe zi la mijlocul lunii septembrie!!
Scenariile pesimiste arată o posibilă creştere a numărului de cazuri de COVID-19 în septembrie. Andrei Baciu susţine că problemele se vor vede chiar de la finalul acestei luni.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu afirmă că se constată o creştere continuă a numărului de infecţii cu SARS-CoV-2, el arătând că România înregistrează pentru a doua zi peste 500 de noi cazuri de îmbolnăvire. „Ne aşteptăm undeva la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie la 1.000 de cazuri şi prognoza de 1.500 de cazuri pentru mijlocul lunii septembrie se menţine în acest moment”, declară Andrei Baciu, informează News.ro.
„Cresc cazurile şi cresc mai repede decât au crescut în celelalte valuri. Acum situaţiile sunt diferite, primul val faţă de ceea ce se întâmplă acum, însă pe proiecţiile şi pe schemele pe care le aveam desenate şi analizate de către experţi suntem pe ceea ce au prognozat a fi scenariul 4, scenariul care descrie o tulpină, un virus cu astfel de rată de contagiozitate specifică acestei tulpini Delta care este mult mai contagioasă decât tulpina iniţială. Vedem deja, de la o săptămână la alta, schimbăm cifra din faţa mediei de cazuri noi din fiecare zi. (…) Suntem deja în a doua zi cu peste 500 de cazuri. Din nefericire, acesta este trendul şi aceasta este prognoza epidemiologică pentru perioada următoare. Ne aşteptăm undeva la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie la 1.000 de cazuri şi prognoza de 1.500 de cazuri pentru mijlocul lunii septembrie se menţine în acest moment”, a declarat Andrei Baciu, miercuri seară, la Digi 24.
Oficialul din Ministerul Sănătăţii a reafirmat că „mare parte dintre ce care ajung să fie infectaţi” şi care ajung în spital cu infecţia cu SARS-CoV-2 nu au fost vaccinaţi. El a atras atenţia asupra faptului că cei nevaccinaţi nu trebuie să amâne inocularea serului. „Dacă vrem să fim protejaţi în septembrie trebuie să ne vaccinăm acum”, a spus Andrei Baciu.
& De verificat dacă se obțin creșteri de COVID atunci când se plătesc subvenții , ?