Alina Gorghiu pune „punctul pe i”: PNL-UDMR, singura formulă care poate scoate România din această perioadă complicată!
Senatorul PNL, Alina Gorghiu, punctează, argumentat, realizările Guvernului Cîțu, criticând, în context, pozițiile USR, PSD și AUR.
„Noi guvernăm, în timp ce alții explică ce ar vrea să facă. Pentru ei nu am fost buni săptămâna trecută, dar acum am devenit frecventabili. Știm exact că sunt argumente serioase pentru a înțelege că PNL, alături de UDMR, este singura formulă care poate scoate România din această perioadă complicată.
În sănătate, Guvernul a luat următoarele măsuri bune:
– alocări record de 63,1 miliarde lei;
– soluții pentru finanțarea a trei spitale regionale: semnarea acordurilor de împrumut cu BEI;
– 1.000 de medicamente esențiale, decontate 100%;
– decizia de a construi trei centre de mari arşi – la Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureș;
– introducerea unui mecanism de implementare graduală a contribuției personale a asiguratului pentru serviciile medicale ale furnizorilor privați;
– procurarea tuturor dozelor de vaccin necesare imunizării populației și derularea campaniei de vaccinare;
– punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al UE privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei, începând cu data de 1 iulie 2021;
– plata drepturilor salariale ale personalului medical implicat în procesul de vaccinare, care însumează peste 91 milioane lei”, a precizat, pe pagina de Facebook, senatorul PNL, Alina Gorghiu.