PMP îi cere președintelui Iohannis convocarea de urgență a CSAT în contextul agravării crizei sanitare

Partidul Mişcarea Populară îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis convocarea de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru situaţia critică în care a ajuns criza sanitară.

„Este nevoie cât mai rapid de un Plan de urgenţă pe care să îl implementeze un Comitet format în principal din medici. Guvernul a demonstrat deja că nu face faţă gestionării acestei crize, iar acum acest guvern interimar are şi mai puţine pârghii constituţionale de acţiune”, subliniază PMP, într-un comunicat transmis joi.

PMP consideră o soluţie ca „România să solicite ajutor din alte state pentru personal medical specializat pe secţii ATI”.

„Suplimentar, e obligatorie reluarea campaniei de vaccinare, implicit intensificarea caravanelor de vaccinare, cu o mai mare atenţie a autorităţilor pentru combaterea propagandei anti-pandemie şi anti-vaccin. Este limpede că suntem într-un punct mai mult decât critic când la fiecare 3 minute moare un om din cauza coronavirus, medicii luptă fără resurse în iadul din spitale, morgile sunt pline, spitalele au cedat sub presiunea pandemiei. România a cerut sprijin NATO şi a fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă, e nevoie urgent de măsuri ferme care să ajute sistemul de sănătate”, precizează Partidul Mişcarea Populară.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.