Bucureștiul reintră în scenariul verde. Incidența Covid a scăzut la 1,85 cazuri la mia de locuitori!
Rata de incidenţă a COVID-19 a scăzut de opt ori în Bucureşti, prin comparaţie cu luna trecută, când Capitala înregistra aproape 15 cazuri la mia de locuitori.
Incidenţa COVID-19 în Bucureşti a ajuns, marţi, 30 noiembrie, la 1,85 cazuri la mia de locuitori, a anunţat Direcţia de Sănătate Publică.
Luni, incidenţa COVID-19 în Bucureşti a fost de 1,95.
Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe data de 22 octombrie – 16,54 cazuri la mia de locuitori.