Deputatul Ludovic Orban (Forța Dreptei), mesaj tranșant: E timpul să revenim la o viață normală!
Deputatul Ludovic Orban, lider al Forței Dreptei, a opinat, la doi ani de pandemie, că este timpul să revenim la o viață normală.
„Au trecut 2 ani. Ani de criză, cu consecințe mai profunde decât cele măsurabile. Ani cu măsuri de restricție, cu campanii de informare sau de dezinformare, cu încercări mai mult sau mai puțin reușite de oprire a transmiterii virusului, cu încercări de găsire de vaccinuri, de tratamente. 2 ani de temeri, de îngrijorări, de renunțări, de suferințe, de presiune psihologică, de pesimism. 2 ani sunt deja prea mult.
E timpul să revenim la o viață normală. Să tratăm virusul ca pe orice alt virus. Deja cunoaștem aproape tot ce este de cunoscut despre COVID 19. Știm cum se transmite. Știm cum să ne protejăm. Știm ce riscuri prezintă. Putem să ne vaccinăm gratuit. Putem să ne întărim sistemul imunitar dacă nu vrem să ne vaccinăm. Deja este o problemă a fiecăruia dintre noi cum ne raportăm la virus.
Deja, tot mai multe țări decid sau sunt pe cale să decidă anularea măsurilor de protecție sanitară care restrâng drepturile și libertățile cetățenilor lor. E momentul ca și România să facă același lucru. Libertatea presupune și responsabilitate individuală. E momentul ca guvernul să își arate încrederea în cetățenii noștri, în responsabilitatea lor și să anuleze restricțiile impuse prin starea de alertă, odată cu depășirea valului 5″, a precizat, pe pagina de Facebook, Ludovic Orban.