Gigi Becali îl laudă pe Gică Hagi
Gigi Becali și-a exprimat din nou admirația față de Gică Hagi, care a înființat FC Viitorul în 2009, a construit cea mai importantă academie din România, a câștigat titlul în Liga 1, iar din vara anului trecut a readus în prim-plan brand-ul FC Farul Constanța.
Gigi Becali dezvăluie cine este patronul din Liga 1 care l-a depășit. Patronul celor de la FCSB a avut o intervenție în direct la Pro Arena, în care a vorbit și despre conducătorii din Liga 1.
Gigi Becali spune că nașul său l-a depășit în fotbal, ținând cont de modul în care Gică Hagi și-a construit clubul de la Constanța. „El e cel mai mare conducător. El nu e doar conducător financiar, e și conducător tehnic. E mai tare decât mine, eu sunt mic față de el, a luat-o de la zero, unde plătea și aerul și omul a ajuns să câștige bani din fotbal, e cel mai mare expert din fotbal. Eu sunt expert pentru că nu am falimentat”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.
Gigi Becali și-a permis să îi ofere și un sfat „Regelui”: „Dacă vrea banii mulți, îi dau și eu un sfat, am vorbit mereu la superlativ de el, îi zic un mic lucru, dacă o să creadă el, să nu cumva să se ia asta și să se supere. Părerea mea e că greșește foarte puțin, că el crede că poate să facă el dintr-unul care nu e fotbalist, să îl facă fotbalist. El poate să îl ia pe unul care e fotbalist calitativ, dar nu e educat fotbalistic. Presiunea pe care o pune el, sfaturile pe care le dă, profesorul de fotbal care este Gică Hagi, dar dacă unul nu e fotbalist, poți să îl iei să îl întorci pe față și pe dos…l-a făcut pe Alibec fotbalist. L-a făcut pe Jefte, păi ăla era fotbalist, l-a luat și i-a dat sfaturi și l-a făcut mai mare fotbalist. Nu vreau să dau nume. Dacă îl iei pe unul care nu e fotbalist, poți să faci tu, pierzi și meciurile cu el din cauză că îl crezi tu pe ăla fotbalist. La ăia crescuți de el știe cel mai bine, când îl bagă pe unul, înseamnă că ăla e fotbalist, crescut de el. Dar când îi ia el și i-am testat noi, eu și încă 5 echipe, îl ia el, ați testat voi toți, iau eu că e bun la mine”.