Gerhard Schroeder s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova: Rusia vrea o soluție negociată pentru războiul din Ucraina!

Rusia vrea o soluție negociată pentru războiul din Ucraina, iar acordul de luna trecută privind transporturile de cereale ar putea oferi o cale de urmat în acest sens, a declarat, miercuri, fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, precizând că s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova săptămâna trecută, relatează Reuters.

„Vestea bună este că Kremlinul dorește o soluție negociată”, a declarat Schroeder pentru RTL/ntv. El a subliniat că s-a întâlnit cu Putin săptămâna trecută.

„Un prim succes este acordul privind cerealele, poate că acesta poate fi extins la o încetare a focului”, a mai spus Schroeder, potrivit sursei citate.

Rusia și Ucraina au ajuns la un acord luna trecută pentru a debloca exporturile de cereale din porturile de la Marea Neagră, iar prima navă care transportă cereale ucrainene pe piețele mondiale de la invazia Moscovei de acum cinci luni este în drum spre Liban.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.