Simona Halep, intervenție chirurgicală la nas

Share:

Simona Halep (30 de ani) a anunţat luni, printr-o postare pe Twitter, că a suferit o intervenţie chirurgicală la nas pentru că avea probleme cu respiraţia. În plus, chirurgul a realizat şi o operaţie estetică.

Rinoplastia la care a fost supusă Halep presupune o vindecare în două faze: prima de 10 zile (inflamația țesuturilor), iar a doua constă în cicatrizarea internă şi este totală abia după 3-4 luni. Puteți afla cât a costat operația suferită de Simona Halep pe REALITATEASPORTIVA.NET.

„După cum câțiva știu deja, am avut probleme de ceva timp cu nasul și situația s-a înrăutățit pe timpul verii, în special la Washington. Această problemă m-a făcut să nu pot respira la un nivel optim și pe timpul nopții probleme se agravau, iar nasul mi se bloca.

Singura modalitate de a rezolva această problemă a fost operația. Doctorul Daniel Popescu a făcut intervenția și a folosit această oportunitate de a face și o operație estetică. Mulțumesc! De asemenea, vreau să-i mulțumesc și doctorului Uleia Alex.

Totul a decurs bine. O să am nevoie de câteva săptămâni de odihnă până voi putea relua activitățile fizice. Ne vedem curând pe terenul de tenis”, a scris Simona Halep, pe Twitter.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.