Ministrul Muncii, Marius Budăi, „taie în carne vie” în privința pensiilor speciale: Pensia nu va mai putea depăși salariul!

Pensiile speciale ar putea fi recalculate pe baza contributivităţii şi ar putea să nu mai depăşească salariul. Banca Mondială a trimis un raport privitor la reforma pensiilor, iar Ministerul Muncii va întocmi un proiect de Ordonanță de Urgență prin care pensiile speciale să poată fi tăiate.

Ministerul Muncii a făcut împreună cu Banca Mondială un plan de reformare a veniturilor unor categorii precum militarii, poliţiştii sau magistraţii.

Specialiștii Băncii Mondiale ne-au livrat Raportul în ceea ce privește îndeplinirea Jalonului 215 din PNRR, adică reforma sistemului pensiilor și indemnizațiilor de serviciu, stabilite în baza unor legi speciale. Urmează ca Ministerul Muncii, în colaborare cu ministerele de resort, să formuleze, în baza acestui Raport, un proiect de Ordonanță de Urgență, care va fi înaintat Guvernului, în vederea adoptării unei decizii”, a declarat Marius Budăi.

Însă până la tăierea propriu-zisă a pensiilor specială mai sunt o serie de paşi de făcut. În primul rând, această măsură trebuie asumată de coaliţia de guvernare şi transcrise într-un proiect de lege.

Din cauza acestei expresii juridice a pensiei speciale, Comisia Europeană a interpretat că şi pensiile militare trebuie introduse în acest jalon. Se referă la faptul ca trecerea pensiilor să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim realizat în specialitatea respectivă şi să nu mai fie pensie care să depăşească venitul din timpul serviciului, adică salariul„, a declarat ministrul Budăi.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a dat asigurări că pensiile românilor vor creşte de la 1 ianuarie 2023, dar spune că acestea vor ajunge cu întârziere la început de an.

Pentru ca în luna decembrie să putem calcula pensiile aferente lunii ianuarie şi să putem avea şi actul normativ în baza căruia să mărim pensiile şi să tipărim cupoanele va trebui ca undeva la sfârşitul lunii noiembrie sau în decembrie să avem actul normativ publicat în Monitorul Oficial şi cu siguranţă aşa va fi. Nu mă feresc de cuvântul întârziere, dar nu este vorba despre o întârziere. După cum bine ştiţi se închide anul bugetar pentru decembrie pe 3 – 4 ianuarie 2023, atunci sunt deschise conturile şi sunt făcute plăţile aferente„, a spus Budăi.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.