E antrenor model! Adi Mihalcea trage de fiare în fiecare zi!

Fostul „secund” al lui Cosmin Contra, Adrian Mihalcea, de la echipa națională merge la sală 7 zile din 7 și spune că nu mai știe ce gust au pâinea și pastele, pe care le-a scos demult din meniu.

Între două antrenamente cu băieții săi, în fiecare zi, Adi Mihalcea își face timp să meargă câte o oră la sală. Antrenorul Buzăului se pregătește cu preparatorul fizic al echipei, Bogdan Hetco, școlit în Italia.

„Sunt săptămâni când fac antrenament în fiecare zi, inclusiv sâmbăta și duminica” -Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău.

Bogdan i-a pregătit un program de la care Adi nu se abate.

„Adi este un elev ascultător, a trecut și el prin astea, știe ce să facă, se adaptează la toate cerințele” – Bogdan Hetco, preparator fizic, FC Buzău.

Cum orice naș își are nașul, la sală, Mihalcea nu iese din cuvântul lui Bogdan.

„Lucrăm împreună de 2 ani, îmi explică și normal că îl ascult, pe partea fizică că el e profesorul, el e șeful” – Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău.

E tot timpul cu ochii pe cântar

Deși este gurmand, Adi povestește că a trecut cu bine peste sărbătorile de iarnă și recunoaște că mai are momente în care exagerează.

„Sunt cu ochiul pe cântar și atunci, dacă am exagerat într-o zi, două sau în weekend, apoi, toată săptămâna trag destul de tare” – Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău. 

Mihalcea face eforturi pentru a fi în formă și ține cont de fiecare dată ce mănâncă!

„Metabolismul nu îmi mai permite și poate nu mai am arderile ca în tinerețe. Nu mai fac exces la paste de exemplu, pe care le ador și le-aș mânca în fiecare zi. Pâinea am scos-o demult din alimentație” – Adrian Mihalcea, antrenor FC Buzău.

Pregătire fizică pe modelul italian

Bogdan Hetco a lucrat împreună cu Mihalcea și la ultimele două echipe pe care acesta le-a antrenat, Unirea Slobozia și Chindia Târgoviște. Hetco a studiat în Italia și vrea să implementeze la Buzău metodele învățate în fotbalul modern.

„Citesc și mă informez tot timpul, vreau să mă adaptez la metodele noi care se folosesc acum în fotbalul modern”  Bogdan Hetco, preparator fizic, FC Buzău. 

Bogdan Hetoc e preparator fizic de 6 ani.

„Am început de jos, de la Liga a 4, copii și juniori, treptat am urcat la Liga a 3 a, Liga 2, Liga 1. Am fost și la Naționala de U16”  Bogdan Hetco, preparator fizic, FC Buzău. 

Hetco a fost în schimb de experiență la echipe din Italia, din Serie A și B și în Norvegia.

„Italia este o țară care mi-a intrat la suflet și stilul de pregătire fizică italian se pliază pe stilul meu. Ceea ce se lucrează în Italia vreau să implementez și eu la echipele la care lucrez”  Bogdan Hetco, preparator fizic, FC Buzău.

10 zile de cantonament în Bulgaria

Între 30 ianuarie și 10 februarie, FC Buzău se află într-un cantonament, în Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Băieții lui Mihalcea au partide de pregătire cu 4 formații din Bulgaria. 25 de jucători are la dipoziție Mihalcea pentru stagiul de pregătire din țara vecină. Portari: Relu Stoian, Denis Rusu, Dragoș Horeboiu; fundași: Kamil Wiktorski, Daniel Vîrtej, Rareș Uțiu, Robert Sălceanu, Bogdan Oteliță, Kristi Marcu, Alexandru Șuteu, Ariel Lopez; mijlocași: Răzvan Greu, Andrei Pandele, Bogdan Brîncoveanu, Diko Trebotic, Valentin Munteanu, Pablo Gaitan, Andrei Blejdea, Dragăș Lazăr, Eduardo Sampaio, Istvan Fulop; atacanți: Valentin Alexandru, Alexandru Boiciuc, Viktor Angelov și Joseph Godwin.

Prima partidă oficială pe care FC Buzău o va disputa va fi pe 25 februarie, acasă cu FC Brașov, în liga secundă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.