România, codașa UE la accesul la medicamente de ultimă generație
România se situează „din nou” printre ultimele ţări din Europa cu privire la accesul la medicamente de ultimă generaţie, a transmis, joi, Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.
Potrivit unui comunicat al organizaţiei, un nou medicament ajunge cel mai repede la pacienţii din Germania în 128 de zile, în comparaţie cu 918 zile în România, în timp ce media europeană este de 517 zile de la obţinerea autorizaţiei de punere pe piaţă.
În opinia ARPIM, principalele cauze care duc la întârzieri sunt legate, în primul rând, de lipsa de predictibilitate a circuitului legislativ de actualizare a Listei medicamentelor compensate şi de publicare a protocoalelor terapeutice aferente.
Alţi factori care afectează timpul de acces sunt criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, precum şi întârzierile datorate negocierilor pentru contractele cost-volum, în cazul medicamentelor cu decizie de includere condiţionată.
ARPIM propune actualizarea listei cu medicamente rambursate de 3 – 4 ori pe an, prin includerea tuturor medicamentelor care au primit raport de includere din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).