Bulgaria a renunţat la solicitarea privind interzicerea importurilor de grâu din Ucraina!
Răsturnare de situație! Bulgaria a renunţat la solicitarea privind interzicerea importurilor de grâu din Ucraina, potrivit anunțului făcut, joi, de ministrul Agriculturi Kiril Vatev.
Pe de altă parte, Bulgaria a informat Comisia Europeană că insistă să se aplice până la finalul anului interdicţia asupra importurilor de seminţe de floarea-soarelui, ulei de gătit nerafinat şi lapte praf din Ucraina, transmit Novinite şi BTA preluate de Agerpres.
Oficialul de la Sofia a explicat că obiectivul principal este acela de a căuta un echilibru în lanţul agroalimentar şi de a favoriza produsele din Bulgaria în defavoarea celor importate.
Alte state europene care au negociat de mai mult timp cu Comisia şi-au asigurat sume importante pentru proiecte de infrastructură, a adăugat Vatev, dând ca exemplu Polonia, care a primit un miliard de euro.
„Noi suntem la zero, deoarece ne-am alăturat târziu discuţiilor, dar şi infrastructura noastră are nevoie de sprijin şi vom participa la negocieri”, a arătat ministrul bulgar al Agriculturii.
Tot joi, Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar, Viktor Orban, a anunţat că Ungaria vrea ca interdicţia UE privind vânzările interne de cereale ucrainene să fie extinsă în cele cinci state membre ale UE care se învecinează cu Ucraina. Anunțul Budapestei vine în condițiile în care această interdicţie urmează să expire pe 15 septembrie.
„Ungaria va cere UE să prelungească interdicţia începând cu 16 septembrie”, a declarat Gulyas, adăugând că Budapesta este pregătită să reimpună o interdicţie naţională de import dacă UE nu extinde măsura.
Reamintim că în luna mai, Uniunea Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte.