Cât câștigă angajații din sistemul privat de învățământ: între 3.000 și 4.500 de lei pentru o educatoare și până la 9.000 de lei pentru un profesor de ciclu gimnazial sau liceal!

Sistemul privat de învățământ este o alternativă către care se îndreaptă un număr tot mai mare de candidați care au experiență sau care vor să lucreze în sectorul de educație. Numărul mare de grădinițe, școli private, instituții de tip before & after school care s-au deschis în ultimii ani a creat și o plajă semnificativă de oportunități în carieră pentru aceștia.

În plus, în orașele mari, s-a format și o piață foarte competitivă din punct de vedere salarial, în condițiile în care sunt tot mai multe instituții de acest tip, dar nu și suficienți candidați eligibili. „Este, totodată, un domeniu în care retenția de personal este esențială și, pentru asta, angajatorii sunt atenți la pachetele pe care le oferă candidaților. Spre exemplu, numărul de zile de concediu poate ajunge și la 40 pe an, acesta fiind un beneficiu extra care se adaugă altora precum bonuri de masă ori cursuri de formare și certificare profesională. Transparența salarială este un alt element de care angajatorii din acest domeniu țin cont pentru că știu cât de mult îi poate ajuta în recrutarea persoanelor potrivite. Tocmai de aceea, aproximativ 70% dintre joburile postate pentru acest domeniu au salariul afișat în anunțul de angajare”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

În ceea ce privește salariile, un educator care lucrează într-o grădiniță privată din București câștigă între 4.000 și 5.000 de lei pe lună, în timp ce un asistent educator are un salariu cuprins între 3.000 și 4.000 de lei. Plafoanele salariale variază în funcție de experiența pe care o au candidații și de certificările profesionale obținute. Cele mai mari salarii sunt în București, în orașele mai mici nivelul fiind cu aproximativ 25% mai mic decât în Capitală.

În cazul școlilor private, pragurile salariale diferă în funcție de ciclul de învățământ. Astfel, potrivit Salario, comparatorul salarial marca eJobs, dacă salariul unui învățător debutant este de aproximativ 3.000 de lei pe lună, pentru cei care au cel puțin 5 ani de experiență depășește 4.500 de lei. Un profesor din ciclul gimnazial câștigă între 5.000 și 8.000 de lei, în funcție de vechime, dar și de specializarea pe care o are. „Deși vorbim despre joburi care se adresează atât candidaților entry level, cât și celor cu experiență, angajatorii au o serie de cerințe destul de specifice, precum studii universitare absolvite sau în curs de absolvire, studii psihopedagice absolvite, dar și o serie de soft skills necesare atunci când lucrezi cu copiii, precum empatie, bune abilități de comunicare cu copiii și cu părinții și răbdare”, detaliază Roxana Drăghici.

Începând cu luna iulie a acestui an, și personalul din sistemul de stat au primit salarii majorate, în urma grevei care a avut loc la finalul lunii mai și începutul lunii iunie. Creșterile au pornit de la 760 de lei net și au ajuns până la 1.420 de lei net, adică o majorare de 25% la toate categoriile.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 30.000 de joburi. Aproximativ 1.000 aparțin angajatorilor din domeniul educație. De la începutul anului, aproape 6.000 de joburi au fost postate pentru acest sector. Acestea au adunat 220.000 de aplicări. Peste 70% dintre aplicări au venit din partea candidaților din segmentul entry și mid level, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.