Președintele Iohannis reacționează în „scandalul vilei din Aviatorilor 86”
Președintele Iohannis are o primă reacție în scandalul care a pus pe jar întreaga societate, dar și dușmanii politici ai șefului statului. Klaus Iohannis susține că nu a cerut nicio locuință de protocol și nici că i s-ar fi oferit vreuna.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat dacă ar locui, după încheierea mandatului într-o vilă de protocol pusă la dispoziţie de RA-APPS şi, dacă da, ar accepta să se mute în vila din bulevardul Aviatorilor 86, că „este o preocupare electorală a unora, nu este o chestiune de actualitate”. „Eu nu am solicitat o locuinţă pentru când va fi să fie. Nici nu mi s-a oferit”, a completat şeful statului.
„Am observat că există aşa o preocupare intensă, dar este o preocupare legată de alegeri. Este o preocupare electorală a unora, nu este o chestiune de actualitate. Eu nu am solicitat o locuinţă pentru când va fi să fie. Nici nu mi s-a oferit. Deci tema pentru mine este una despre care citesc în gazetă”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat dacă, după terminarea mandatului, ar accepta să locuiască într-o vilă de protocol pusă la dispoziţie de RA-APPS şi, dacă da, ar accepta să se mute în vila din bulevardul Aviatorilor 86, despre care s-a tot vorbit în ultima perioadă şi pentru care RA-APPS ar fi alocat până la 7 milioane euro pentru renovare, într-o declaraţie de presă susţinută marţi la Cotroceni, împreună cu preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatović.