Eurodeputatul Maria Grapini a depus, astăzi, candidatura la AEP: Voi continua cu ajutorul lui Dumnezeu munca începută în anul 2014, apărând astfel cu demnitate, onoare și curaj România și drepturile românilor în UE!
Europarlamentarul Maria Grapini a depus, astăzi, candidatura la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), afirmând că va continua cu ajutorul lui Dumnezeu munca începută în anul 2014, apărând astfel cu demnitate, onoare și curaj România și drepturile românilor în Uniunea Europeană.
După două mandate de succes în Parlamentul European, în care susținerea drepturilor românilor și implicit a interesului național a reprezentat o prioritate absolută pentru domnia sa, eurodeputatul Grapini este decisă să-și continue proiectele și în al treilea mandat.
Maria Grapini s-a remarcat în plenul și comisiil Parlamentului European prin intervenții ferme pe tema aderării României la Shengen, dar și a susținerii drepturilor consumatorilor, fermierilor, transportatorilor, cercetătorilor etc. Interpelările pe teme importante la adresa multor comisari europeni au reprezentat o normalitate pentru eurodeputatul român.
Interesată de cheltuirea transparentă a banilor europeni, europarlamentarul Grapini, membru în grupul S&D, face parte, în actualul mandat, pe lângă comisiile LIBE (Libertăți civile, justiție și afaceri interne), IMCO (Piață internă și protecția consumatorilor) și TRAN (transport și turism), și din comisia pentru control bugetar (CONT). Mai mult, aceasta a fost desemnată de PE să fie raportor pe protecția intereselor financiare ale UE. Raportul său, în care a criticat dur lipsa de transparență a Comisiei Europene în privința cheltuiriii fondurilor, a fost votat în plenul Parlamentului European.
“Am dat, practic, de pământ cu Comisia Europeană. Nu poți să ceri transparență statelor membre în cheltuirea fondurilor și tu, ca și Comisie Europeană, să nu dai dovadă deloc de transparență în privința modului cum ai încheiat contractele cu distribuitorii de vaccinuri anti-Covid și a cheltuirii banilor europeni în pandemie. Deși am spus și asta în raport, acesta a fost votat!”, a punctat Maria Grapini.
Concret, Maria Grapini a prezentat, la jumătatea lunii ianuarie, în plenul de la Strasbourg, Raportul privind protecția intereselor financiare ale UE.Astfel, eurodeputatul Grapini a cerut o mai mare transparența a instituțiilor europene și cheltuirea corectă a banilor cetățenilor!
Din păcate, a mai spus europarlamentarul PUSL, Comisia Europeană nu a intervenit, așa cum ar fi trebuit, pentru revizuirea pragului de 10 milioane de euro pentru fraude transnaționale în domeniul TVA, cu scopul de a permite Parchetului European să investigheze aceste cazuri.
De asemenea,eurodeputatul umanist a subliniat necesitatea unei supravegheri mai bune în privința cheltuirii banilor europeni – bani care sunt ai cetățenilor, nu numai în statele membre, ci și în instituțiile europene.
De altfel, anul 2023 a reprezentat pentru eurodeputatul Grapini un an reușit în privința activității din plenul și comisiile Parlamentului European și nu numai.
De altfel, în calitatea sa de raportor, eurodeputatul Grapini a repurtat succese pe câteva dosare extrem de importante. Concret, în calitatea sa de raportor din partea comisiei pentru Piață Internă (IMCO), asupra directivei referitoare la normele comune pentru piețele interne ale gazelor din surse regenerabile, gazelor naturale și hidrogenului, i, Maria Grapini, a informat Comisia pentru Piață Internă cu privire la rezultatele trialogului pe marginea acestui important.
Mai mult, și raportul eurodeputatului Grapini privind etichetarea fertilizanților a fost votat, în plenul PE, cu un singur vot împotrivă.
Concret, Maria Grapini „a sustinut și s-a luptat” cu toate grupurile politice din Parlamentul European pentru a se menține, în cazul fertizanților, pe lângă eticheta digitală, și eticheta fizică.
De menționat faptul că europarlamentarul umanist a avut un rol important și în cazul revizuirii Directivei privind tratarea apelor uzate, votată în plenul PE de la Strasbourg. În aceste condiții, Maria Grapini a precizat că revizuirea, după 30 de ani, a Directivei privind tratarea apelor uzate este o necesitate, în contextul asigurării accesului cetățenilor la apă curată!
Nu în ultimul, Maria Grapini, a repurtat un succes semnificativ și în calitatea sa de raportor pe tema noului Cod Vamal.
Combaterea bullyingului și a dezinformării a reprezentat o altă prioritate pentru Maria Grapini, care a avut de-a lungul anilor, numeroase întâlniri cu studenții și elevii români cărora le-a prezentat riscurile generate de aceste flageluri.
Intervențiile ferme ale Mariei Grapini, în Parlamentul European, în contextul abuzurilor din timpul pandemiei, restricțiilor impuse cetățenilor UE, dar și a lipsei de transparență a achizițiilor vaccinurilor anti-Covid sunt, de asemenea, de notorietate!