De ce este implantul dentar o soluţie avantajoasă?
Starea cavităţii orale ne influenţează în mod direct sănătatea şi echilibrul general. O dantură incompletă sau care nu este funcţională va conduce în timp la apariţia multor complicaţii, va genera modificări la nivel facial şi va influenţa negativ starea psihică. Indiferent de cauzele care conduc la pierderea unui dinte, este absolut necesară înlocuirea acestuia.
Cauzele care conduc la producerea edentaţiei
Edentaţia este reprezentată de pierderea dinţilor. Cauzele care conduc la producerea acestui fenomen sunt multiple. În primul rând o îngrijire incorectă a cavităţii orale conduce, inevitabil, la apariţia cariilor, iar lipsa de acţiune în direcţia tratării acestora va avea drept rezultat final pierderea dintelui. Cariile se pot instala, însă, şi în situaţii care nu includ neapărat o igienă orală precară, ci sunt generate de un context medical sever sau de o postură total incorectă a dinţilor. De asemenea, dinţii pot fi distruşi în urma unei lovituri puternice sau pe un deficit masiv de minerale. Afecţiunile gingivale reprezintă şi acestea o cauză frecventă care conduce la pierderea dinţilor. Odată distrusă, rădăcina dintelui natural va putea fi înlocuită doar de un implant dentar.
Ce este implantul dentar?
Implantul dentar este cea mai modernă formă de protetică dentară. Este reprezentat de acea proteză care poate lua locul rădăcinii naturale. Proteza este realizată din titan, un metal acceptat de organismul uman, iar capsula care îmbracă această bază metalică, este compusă din porţelan. Cu ajutorul serviciilor de chirurgie dentara, întreaga procedură de implantare a rădăcinii din titan se desfăşoară astăzi în condiţii de maximă siguranţă, având rezultate rapide şi de lungă durată.
Cum se realizează intervenţia de implant dentar?
Odată luată decizia de a apela la un implant dentar, colaborarea dintre pacient şi medicul specialist trebuie să decurgă foarte bine. Pacientului i se vor efectua tomografii dentare şi examene clinice, doar astfel medicul putând avea date reale şi concrete legate de calitatea danturii rămasă funcţională, starea gingiilor şi a oaselor de la nivelul cavităţii bucale. Tot acum, medicul parcurge tot istoricul medical al pacientului, pentru a putea decide dacă intervenţia chirurgicală este posibilă şi sigură. Pentru ca procedura să fie un succes, este obligatoriu ca în cavitatea orală să nu existe infecţii active, astfel că vor fi tratate toate posibilele surse de infecţie şi se va igieniza zona. Inserarea implantului presupune realizarea unei incizii la nivelul gingiei şi înşurubarea rădăcinii din titan în structura osoasă, baza dintelui final, realizat dintr-un aliaj ceramic de calitate superioară.
Avantajele inserării unui implant dentar
A alege înlocuirea unui dinte distrus cu un implant dentar, se va dovedi a fi o opţiune foarte avantajoasă. În primul rând, procedura chirurgicală nu este dureroasă, fiind efectuată sub anestezie locală. Are foarte puţine contraindicaţii, iar rezultatul final se obţine într-un timp relativ scurt. Un implant dentar va reprezenta o investiţie pe termen lung. Alegând implantologia ca soluţie pentru problemele dentare, se poate acţiona asupra posturii danturii şi ocluziei, facilitând o bună funcţionare a întregului sistem digestiv. Tot cu ajutorul implanturilor dentare, se poate obţine acel zâmbet care contribuie la instalarea echilibrului psihic, prin creşterea încrederii în sine.