ANAT susține protestul contabililor și economiștilor din România
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) susține marele protest ”Fără haos în legislația fiscală” care va avea loc luni, 8 iulie, în Capitală, acțiune organizată de asociațiile profesionale ale contabililor și economiștilor din România, sprijinită de mai multe patronate. De asemenea, ANAT recomandă membrilor săi să participe la acest protest.
Redăm, în semn de solidaritate, argumentele evidente și clare ale Patronatului Antreprenorilor Contabili din România, care a transmis, în acest sens, și o scrisoare deschisă către autorități.
Nu mergem cu mâna goală la protest!
Vom printa toate materialele și le vom preda în dosare cu șină, pentru că știm cât de mult le iubește statul!
– Petiția cu toate semnăturile strânse până duminică, 7 iulie
– Lista cu propunerile punctuale, alea multe și mărunte, pe care le-ați completat în chestionarele de pe grupuri
– Lista cu aberațiile fiscale și birocratice, care ne scot din minți în fiecare zi
– Lista cu argumentele care demontează minciunile din actele normative
– Scrisoarea deschisă (trimisă deja către primul ministru, ministrul finanțelor, președintele ANAF, al Senatului și al Camerei Deputaților) cu cele 10 solicitări principale ce vor fi puse în discuție
Solicitări protest
- Eliminarea e-TVA – Evaziunea fiscală nu este în raportările contabile și nici în e-urile ANAF-ului! Evaziunea fiscală este acolo unde nu e nimic, iar organele abilitate ar trebui să știe deja!
- Eliminarea obligativității transmiterii facturilor B2C în sistemul e-Factura – Este un atac la viața privată a persoanelor fizice, o procesare a datelor cu caracter personal în mod nelegal și nejustificat.
- Eliminarea schimbării caselor de marcat pentru QR Code – Nu este normal ca, după ce au fost schimbate toate casele de marcat din bani publici, să le schimbăm din nou, fără deduceri fiscale!
- Revenirea la Legea Prevenției – Varianta anterioară legii 296/2023. Nu putem face afaceri sub presiune constantă, fără îndrumare și avertisment.
- Vrem predictibilitate – Conform articolului 4 din Codul Fiscal, orice modificare să fie realizată cu cel puțin 6 luni înainte de intrarea în vigoare, în special când vorbim de modificări de taxe și obligații noi.
- Respectarea dialogului social și a transparenței decizionale – Proiectele pentru OUG 69 și OUG 70 au stat doar două zile în transparență decizională și au fost aprobate fără dezbatere publică, cu aviz negativ de la CES.
- Eliminarea declarațiilor redundante – De la 1 ianuarie 2025 toți contribuabilii sunt obligați la raportarea SAF-T, care conține toate tranzacțiile economice ale unei firme.
- Modificarea termenelor pentru notificări în relația cu ANAF – Contribuabilul are termene stricte, în timp ce ANAF are un termen de răspuns de 45 de zile.
- Compensarea concediilor medicale cu contribuțiile sociale – Nu mai putem împrumuta statul ani de zile și să plătim sănătate pentru concediile medicale!
- Norme clare pentru RO-e-Transport
Ce vă rugăm:
1.Exprimați-vă propunerile, solicitările, în chestionarele puse la dispoziție, pe care le vom închide sâmbătă ora 10:00, ca să le putem centraliza
2.Confirmați participarea la protest, ca să putem informa autoritățile de numărul estimativ de participanți
3.Distribuiți petiția cât mai mult și cât mai repede, pentru că vom printa semnăturile strânse până duminică la ora 10:00
4.Pregătiți pancarte, fluiere, vuvuzele, tricouri, rucsac cu apă și ceva de ronțăit
5.Îmbrăcați-vă comod, în culori deschise, cu șapcă sau pălărie, că se anunță peste 36 grade
6.Păstrați-vă calmul și semnalați jandarmilor agitatorii sau personajele infiltrate care vor să profite de protestul nostru!
7.Vom protesta pașnic, demn, curat, așa cum ne desfășurăm activitatea
8.Fii atent la anunțurile organizatorilor pe parcursul protestului pentru orice actualizare sau schimbare de plan.
”Este anormal să creezi noi și noi reguli pentru cei care își plătesc taxele. Statul și ANAF trebuie să îi prindă și să îi oblige să plătească pe cei care nu își achită taxele și pentru asta au susținerea noastră totală”, declară Alin Burcea, președintele ANAT.
Agențiile de turism se confruntă, firește, cu aceleași situații. Există domenii de activitate care au o contabilitate specifică, și aici vorbim chiar de agențiile de turism, pentru care Codul Fiscal reglementează regimul special de TVA, astfel că pentru acești contribuabili va fi imposibil să corespundă situațiile generate automat cu cele raportate de contabili.