Își va pierde Nicușor Dan mandatul de primar general?
Nicușor Dan este acuzat de incompatibilitate și conflict de interese, după ce s-a descoperit că a deținut simultan funcția de primar al Bucureștiului și cea de director general al mai multor servicii publice subordonate Primăriei, încălcând astfel prevederile legii nr. 161/2003.
Printre acuzațiile principale se numără semnarea de documente în calitatea de director al unor instituții, simultan cu exercitarea atribuțiilor de primar general, ceea ce ANI a catalogat ca un conflict de interese administrativ și penal. De asemenea, s-a constatat că Nicușor Dan a aprobat alocări bugetare între aceste instituții și Primăria Generală, ceea ce a amplificat gravitatea situației.
ANI a sesizat și Curtea de Conturi a României cu privire la legalitatea achitării amenzii contravenționale aplicate lui Nicușor Dan în calitate de persoană fizică, din bugetul Primăriei Municipiului București. Nicușor Dan a fost sancționat contravențional de către Inspectoratul de Stat în Construcții pentru refuzul nejustificat de a emite o autorizație de construire în termenul prevăzut de lege, iar primarul general a achitat această amendă din patrimoniul Municipiului București, „în ciuda faptului că refuzul de a emite acea autorizație a fost decizia sa personală”.
Nicușor Dan a atacat în instanță procesul verbal emis de Inspectoratul de Stat în Construcții, însă s-a folosit „– în mod nelegal – de resursele umane ale Primăriei Municipiului București, întrucât plângerea a fost întocmită și semnată de Direcția Juridică din Primăria Capitalei”. ANI a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiindcă „mutările” lui Nicușor Dan „prezintă și indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal și a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din Codul Penal”.
Dacă Nicușor Dan pierde litigiul cu ANI, „situația devine dramatică” pentru edilul-șef al Capitalei, deoarece perspectiva unei înfrângeri finale în instanță i-ar distruge aura de invincibilitate cu care se afișează în public. Potrivit art. 160 din Codul Administrativ, „mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri: (…) constatarea și sancționarea, în condițiile legii privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, a unei stări de incompatibilitate”.