ASE, PENNY și Cris-Tim lansează Studiul privind evaluarea impactului economic, social și de mediu al sectorului creșterii suinelor în România. Studiul a fost realizat în cadrul proiectului 3RO, inițiat de retailer!

PENNY și Academia de Studii Economice București anunță rezultatele studiului privind evaluarea impactului economic, social și de mediu al sectorului creșterii suinelor în România, derulat în cadrul proiectului 3RO. Obiectul studiului este analiza sectorului creșterii suinelor, cu provocările și oportunitățile existente la nivelul României.

„Proiectul 3RO, inițiat de PENNY România, se aliniază priorităților strategice ale României și ajută atât la creșterea competitivității noastre economice și a rezilienței, cât și la cererea crescândă a românilor de a consuma produse realizate integral la noi în țară. Studiul de față aduce în atenție una dintre cele mai importante industrii, cea a creșterii suinelor, care în România a suferit un impact semnificativ din cauza extinderii pestei porcine africane care a provocat efecte adverse pe întregul lanț valoric. Am analizat impactul economic, social și bugetar al sectorului creșterii suinelor în România și am evaluat modul în care practicile actuale din acest sector afectează calitatea aerului, solului și apei. Concluziile prezentate în studiu sunt o bază solidă pentru autoritățile și instituțiile române din sectorul agricol, dar și pentru producători și retaileri„, a declarat Conf. Univ. Dr. Mihai Dinu, Academia de Studii Economice București.

Am așteptat cu foarte mare curiozitate rezultatele acestui studiu și le-am parcurs cu atenție, fiind o resursă importantă pentru evoluția obiectivului nostru 3RO de a crește la raft numărul de produse cu ingredientul din România, procesate și ambalate în țara noastră. În 2023 am stat la masă cu producători și autorități de resort în cadrul unei mese rotunde dedicate producției de carne în România, iar studiul realizat de Academia de Studii Economice a venit ca o nevoie de a analiza în detaliu sectorul creșterii suinelor și a producției de carne de porc în țara noastră. Avem în acest studiu rezultate valoroase pentru industria producătoare, dar și pentru autorități sau retaileri, care arată importanța valorificării potențialului românesc de producție”, a declarat Daniel Gross, CEO PENNY România.

„Suntem onorați să sprijinim inițiative care aduc în prim-plan sectoare economice de importanță strategică precum cel al creșterii suinelor iar studiul realizat în cadrul proiectului 3RO oferă o analiză valoroasă asupra provocărilor și oportunităților, subliniind importanța unei abordări integrate pentru consolidarea lanțului de producție autohton. Pentru Grupul Cris-Tim, sursa de carne reprezintă baza fiecărui produs pe care îl realizăm. Suntem dedicați utilizării exclusiv de carne de cea mai înaltă calitate iar conceptul nostru Eticheta Curată reflectă acest angajament, garantând trasabilitate și calitate la fiecare pas al procesului. În industria noastră, suntem integrați aproape în întregime pe verticală, dar nu și pe orizontală, ceea ce înseamnă că nu producem suficientă materie primă la nivel local. În prezent, importăm peste 90% din materia primă necesară. Această dependență de importuri vulnerabilizează atât industria, cât și economia națională, făcându-ne expuși la fluctuațiile externe. Fără o producție internă puternică, nu putem asigura predictibilitatea necesară pentru dezvoltarea unei industrii suinicole reziliente. Aici avem foarte mult de lucru în anii următori. Industria cărnii trebuie să devină o prioritate strategică pentru România, iar studiul de față reprezintă o bază solidă pentru identificarea soluțiilor. Grupul Cris-Tim rămâne un partener activ în acest demers, susținând dezvoltarea sustenabilă și crearea unui ecosistem local puternic, care să valorifice potențialul extraordinar al agriculturii și producției românești”, a declarat Radu Timiș Jr., CEO Grup Cris-Tim

Principalele concluzii ale studiului:

  • În România, industria creșterii porcinelor a suferit un impact semnificativ din cauza extinderii pestei porcine africane, provocând efecte adverse pe întregul lanț valoric.
  • Producția internă de carne de porc nu acoperă cererea locală, iar România depinde de importuri.
  • Pesta porcină africană a afectat nu doar companiile de creștere a porcinelor, ci și întreaga economie, generând scăderi în produsul intern brut și în veniturile fiscale colectate la bugetul de stat.
  • Fermele de creștere a porcinelor sunt situate în general în mediul rural, unde oportunitățile de muncă sunt mai reduse.
  • Sectorul românesc de creștere a suinelor este influențat și de factori socio-economici, precum preferințele consumatorilor, capacitățile de producție, tendințele economice interne și internaționale.
  • O provocare importantă este costul ridicat al furajelor, care dețin 60% din costul de producție. La acesta se adaugă și concurența masivă cu carne din comerțul intracomunitar și concurența neloială cu sectorul nefiscalizat/necontrolat sanitar-veterinar care ridică și probleme stopării răspândirii pestei porcine africane.
  • Sectorul creșterii suinelor are mare potențial pentru a contribui la creșterea reală a PIB-ului țării și la echilibrarea balanței comerciale cu produse agroalimentare.

Studiul integral poate fi consultat AICI.

În acest moment, peste 800 de produse 3RO sunt disponibile în magazinele PENNY din toată țara. Retailerul continuă demersurile pentru a crește acest număr și pentru a atinge ținta de 60% produse 3RO la rafturile magazinelor PENNY. 3RO este un proiect prin care PENNY își propune, alături de consumatori, să contribuie la o societate de 3 ori mai bună pentru toți românii și pentru generațiile viitoare.

 

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 402 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.

 

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2023 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.