Reprezintă sau nu consumul de carne roșie un pericol pentru sănătate?
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a vorbit despre carnea roșie și percepțiile negative legate de aceasta. Riscurile pentru sănătate sunt mai mici decât se crede.
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a vornit despre percepțiile negative legate de carnea roșie și a explicat, pe baza unei analize a peste 180 de studii, că riscurile pentru sănătate sunt mult mai mici decât se crede.
Carnea roșie a fost acuzată de multe ori că ar avea efecte nefaste pentru sănătate, că ar fi un factor de risc pentru apariția cancerului sau bolilor cardiovasculare. Studiile științifice sunt de multe ori contradictorii și se bazează pe metode diferite, deci nu e de mirare că rezultatele se bat cap în cap.
Cercetătorii americani au trecut în revistă peste 180 de studii făcute pe acest subiect, ca să determine gradul de risc real dintre consumul de carne roșie și cancer. Rezultatele obținute au fost exprimate sub formă de note de la 1 la 5 în funcție de gradul de asociere.
S-au dat 5 stele, adică nota cea mai mare și un grad de cauzalitate ridicat pentru afirmația “fumatul duce la apariția cancerului de plămâni”. A urmat apoi întrebarea care interesa pe toată lumea: este carnea roșie atât de periculoasă pentru sănătate cum se spune? Nu neapărat!