Dominic Fritz susține că parlamentarii USR nu vor vota un guvern din care nu vor face parte!

Dominc Fritz, președintele interimar al USR, transmite că partidul său fie votează un guvern din care să facă parte, fie va face opoziție coaliției de guvernământ.

Dominic Fritz anunță poziționarea partidului în ceea ce privește politica formațiunii cu privire la intrarea la guvernare. USR anunță că va vota un guvern din care să facă parte iar, în caz contrar, vor face opoziție coaliției de guvernământ.

Liderul USR a afirmat că guvernul trebuie să vină cu lideri credibili, care au o autoritate politică și morală, precum și că susținerea USR se îndreaptă către persoana lui Ilie Bolojan.

„Vom vota un guvern din care facem parte. Dacă nu facem parte din guvern, vom fi în opoziţie şi vom face opoziţie. Deci asta este clar”, a spus Dominic Fritz, despre negocierile pentru formarea guvernului.

Întrebat dacă are senzația că USR nu ar fi dorită la guvernare, Fritz a precizat că nu a simțit acest lucru în discuțiile pe care le-a avut cu liderii celorlalte partide.

„Ce este evident însă că acest guvern va ieşi cu un pachet de măsuri cu care nimeni nu va fi mulţumit. Şi asta, de fapt, vă propun ca un criteriu pentru a evalua succesul acordului de coaliţie. Dacă toate partidele se plâng, atunci probabil este un acord just. Pentru că nu există măsuri unde ar exista doar câştigători.

Şi această dinamică, bineînţeles, presupune că acum unii încearcă să aibă un câştig de imagine pe termen scurt, arătând cu degetul către alţi parteneri Nu este un joc la care particip. Încă o dată: în discuţiile pe care le-am avut eu, am simţit că totuşi există un sentiment de seriozitate şi de responsabilitate pentru ţară şi asta este coaliţia pentru care lucrez”, a menţionat Dominic Fritz.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.