Drulă și Băluță, primii pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei
Biroul Electoral Municipal București a decis ordinea în care vor fi înscriși candidații și competitorii electorali pe buletinele de vot pentru alegerile locale din Capitală. Procedura, desfășurată conform legislației electorale, a presupus tragerea la sorți a formațiunilor politice și a candidaților independenți înscriși în competiție.
În urma tragerii la sorţi, a rezultat următoarea ordine de înscriere pe buletinul de vot a candidaţilor la alegerile parţiale pentru Primăria Capitalei:
Poziţia nr. 1 – Drulă Cătălin – Uniunea Salvaţi România,
Poziţia nr. 2 – Băluţă Daniel – Partidul Social Democrat,
Poziţia nr. 3 – Burcea George-Valentin – Partidul Oamenilor Tineri,
Poziţia nr. 4 – Ciucu Ciprian – Partidul Naţional Liberal.
În a doua etapă s-au introdus în urnă bile care conţineau bilete pe care au fost înscrise numele şi prenumele următorilor candidaţi propuşi de formaţiunile politice neparlamentare (care nu au ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care nu au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior). În urma tragerii la sorţi, poziţia candidaţilor este:
Poziţia nr. 5 – Ciceală Ana-Maria – Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate;
Poziţia nr. 6 Florea Liviu-Gheorghe – Partidul Naţional Tărănesc Maniu Mihalache;
Poziţia nr. 7 – Macovei Gheorghe – Partidul România Mare;
Poziţia nr. 8 – Creţu Oana – Partidul Social Democrat Unit;
Poziţia nr. 9 – Lasca Mihai-Ioan – Patrioţii Poporului Român;
Poziţia nr. 10 – Lazăr Rareş – Partidul România în Acţiune;
Poziţia nr. 11 – Alexandrescu Anca-Nicoleta – alianţa electorală „Dreptate pentru Bucureşti” dintre Alianţa pentru Unirea Românilor şi Partidul Naţional Tărănesc Creştin Democrat.
Ulterior, pentru stabilirea ordinii de înscriere a candidaţilor independenţi în partea finală a buletinul de vot, s-a avut în vedere ordinea înregistrării candidaturilor. În urma verificării datei şi numărului de înregistrare a candidaturilor independente, a rezultat următoarea ordine de înscriere pe buletinul de vot a acestora:
Poziţia nr. 12 – Trifu Dănuţ-Angelo – candidat independent;
Poziţia nr. 13 – Teodorovici Eugen-Orlando – candidat independent; Poziţia nr. 14 – Neţoiu Gheorghe – candidat independent;
Poziţia nr. 15 – Gheorghe Vlad-Dan – candidat independent;
Poziţia nr. 16 – Negrotă Angela – candidat independent;
Poziţia nr. 17 – Filip Constantin-Titian – candidat independent.
Campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie a început, sâmbătă, la ora 0.00 şi se încheie în 6 decembrie, la ora 7.00. Autoritatea Electorală Permanentă a transmis deja un mesaj în care cere competitorilor electorali ”să contribuie la desfăşurarea unei campanii corecte şi transparente”. De asemenea, instituţia precizează care sunt acţiunile interzise în campania electorală. Cele mai importante dintre alegerile din 7 decembrie sunt cele pentru funcţia de primar general al Capitalei, unde principalii competitori sunt Daniel Băluţă de la PSD, Ciprian Ciucu de la PNL şi Cătălin Drulă de la USR. În noaptea de vineri spre sâmbătă, aceştia au transmis toţi mesaje pe Facebook.
