Guvernul de la Sofia retrage proiectul de buget pentru 2026 în urma protestelor uriașe!
Guvernul din Bulgaria a decis să retragă proiectul de buget pentru 2026 în urma protestelor publice pe scară largă, una dintre cele mai mari demonstraţii din ultimele decenii. Cabinetul de miniştri a anunţat marţi, prin intermediul biroului său de presă, că proiectele pentru cadrul financiar pentru Asigurările Sociale de Stat şi respectiv pentru Fondul Naţional de Asigurări de Sănătat vor fi, de asemenea, retrase, relatează Novinite.com.
Decizia vine după ce luni seara au reizbucnit proteste masive în toată ţara, demonstranţii criticând proiectul de buget care prevedea creşterea impozitelor şi a contribuţiilor la asigurările sociale pentru sectorul privat, în timp ce se alocă mai multe fonduri sectorului de stat.
În capitala Sofia s-au adunat zeci de mii de participanţi, iar în alte oraşe importante, precum Varna, Plovdiv, Burgas, Stara Zagora, Dobrici, Sliven, Veliko Tărnovo, Şumen, Ruse, Loveci, Blagoevgrad şi Goţe Delcev, au avut loc demonstraţii importante.
La Sofia s-au înregistrat confruntări cu forţele de ordine. Şi săptămâna trecută au avut loc proteste masive şi ciocniri între poliţie şi manifestanţi.
Ca urmare, Consiliul de Miniştri a propus în mod oficial Adunării Naţionale adoptarea unei rezoluţii de retragere a proiectului de lege privind bugetul de stat pentru 2026. Această măsură include retragerea proiectelor de lege conexe care vizează bugetele asigurărilor sociale şi de sănătate.
Decizia a fost deja înaintată Parlamentului, după care guvernul va iniţia o nouă procedură bugetară.
Academicianul Nikolai Denkov, fost premier, acum deputat în opoziţie, a subliniat că publicul a cerut demisia guvernului în timpul protestelor şi că opoziţia este obligată să răspundă. El a menţionat că demonstraţiile, iniţial axate pe solicitarea unui buget revizuit, s-au extins, având cereri mai ample, de responsabilitate şi acţiune guvernamentală. Partidul său, Continuăm Schimbarea, insistă acum asupra demisiei guvernului, nu doar asupra modificării planului financiar.
