Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, reacționează după perchezițiile DNA

Robert Negoiță a făcut primele declarații după ce procurorii DNA au descins joi dimineață, la Primăria Sectorului 3, cât și la locuința primarului Sectorului 3. Perchezițiile fac parte dintr-un dosar de abuz în serviciu care îl vizează direct pe edil, suspectat de procurori că a construit un drum pentru fratele său, Ionuț Negoiță.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, susține că niciodată nu a încălcat legea, dar a fost nevoit să contruiască „ilegal” drumuri, argumentând că documentațiile de urbanism sunt blocate la Primăria Generală a Capitalei.

„Drumul construit de noi e public. Niciodată nu am făcut un favor. E o investigaţie. Procurorii trebuie să îşi facă treaba. Nu am altceva de comentat. Nu cred că am greşit. Dacă am greşit, vom vedea. Am avut multe astfel de situații, pentru că am avut nevoie de drumuri. Nu am reușit să facem exproprieri, este foarte mult trafic pe străduțe, acolo unde am găsit solutii, am făcut drumuri. Varianta legală este să facem exproprieri și apoi să contruim. Din cauză că avem documentațiile de urbanism blocate la Primăria Generală, noi nu ne putem face treaba legal. Cetățenii ne solicită lucrurile astea.

Nu i-am creat fratelui meu un avantaj. I-am adus un deserviciu. Atâta vreme cât drumul pe care l-am construit este public, e liber pentru toți cetățenii. Faptul că nu I-am plătit contravaloare faptului că am ocupat spațiul respectiv, este un deserviciu. Este absolut greșită abordarea”, a declarat acesta.

Procurorii DNA au efectuat percheziții în 11 locaţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, printre care şi la sediul Primăriei Sectorului 3, într-un dosar de abuz în serviciu legat de lucrări de construire şi asfaltare a mai multor străzi, ce ar fi fost realizate fără documente legale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.