Alarmant: Profesorii se pregătesc de grevă generală

Sindicatele din învățământ anunță că profesorii se pregătesc de grevă generală pe 25 mai. Dascălii sunt nemulțumiți de salarii și se plâng de condițiile de muncă.

Profesorii intră în grevă generală. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația „Spiru Haret” au anunțat declanșarea referendumului pentru organizarea grevei.

Protestele vor începe de miercuri, 29 aprilie, atunci când dascălii sunt așteptați să picheteze sediul Ministerului Educației.Potrivit calendarului anunțat de sindicaliști, pe 18 mai va avea loc o grevă de avertisment, iar pe 25 mai dascălii vor intra în grevă generală.

”În contextul efectelor generate de Legea nr. 141/2025 și al prevederilor Proiectului legii-cadru a salarizării, care propune salarii incorecte pentru personalul din învățământul preuniversitar, am declanșat REFERENDUM-UL pentru consultarea privind GREVA GENERALĂ din 25 mai 2026, precedată de GREVA de AVERTISMENT din 18 mai 2026.

Acest demers are ca obiectiv apărarea drepturilor profesionale, a condițiilor de muncă și a statutului personalului din învățământ, într-un moment în care măsurile propuse aduc presiune suplimentară, dezechilibre majore și o lipsă evidentă de respect față de cei care susțin zi de zi școala românească.

Nu mai putem accepta salarii incorecte, încărcarea excesivă a normei de muncă și decizii luate fără un dialog real cu cei direct afectați.
Educația trebuie tratată ca o investiție esențială în viitorul acestei țări.

Este momentul solidarității, al responsabilității și al asumării.

DOAR UNIȚI VOM REUȘI!”, au transmis reprezentanții FSLI.

Reprezentanții FSLI și ai Federației „Spiru Haret” acuză autoritățile că nu s-au consulata cu sindicatele atunci când au elaborat proiectul și că ignoră angajamentele asumate anterior.

”FSLI și Federația Spiru Haret solicită:

1. Respectarea integrală a prevederilor OUG nr. 57/2023 privind baza de calcul a salarizării personalului didactic;
2. Corectarea de urgență a proiectului de lege a salarizării unitare apărut în spațiul public, în concordanță deplină cu angajamentele asumate față de sindicate și față de instituțiile financiare internaționale”, au mai transmis sindicaliștii.

Liderii sindicali atrag atenția că situația actuală riscă să afecteze serios sistemul de învățământ, prin plecarea profesorilor și scăderea interesului tinerilor pentru această profesie. Ei subliniază că educația ar trebui tratată ca o investiție esențială în viitor, nu ca o cheltuială, potrivit jurnalul.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.