Băsescu, atac dur la Macovei
Traian Băsescu a declarat, joi, la România TV, că europarlamentarul Monica Macovei „a rămas un procuror comunist”, după ce fostul ministru al Justiţiei a declarat că drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin într-o ţară ca România, cu criminalitate ridicată.
„Dacă asta este declaraţia Monicăi Macovei, europarlamentar al unei ţări membre UE şi NATO, care pune sub semnul întrebării obligativitatea respectării drepturilor omului, această doamnă a rămas procuror comunist. (…) Asta e valoarea ei în momentul de faţă”, a spus Traian Băsescu, solicitat să comenteze afirmaţiile fostului ministru al Justiţiei, care a spus că .drepturile omului nu pot fi „exercitate pe deplin” în România.
Monica Macovei susţine că dosarele în care probele esenţiale sunt bazate pe interceptări sunt vulnerabile, în urma deciziei Curţii Constituţionale de declarare ca neconstituţional a articolului din Codul de procedură penală în baza căruia se făceau interceptări de către SRI în cercetări penale.
„Aştept ca rezultatele acestor analize să fie comunicate public pentru a vedea cât de afectată este lupta anticorupţie şi împotriva criminalităţii organizate de decizia Curţii Constituţionale. Trebuie să găsim un echilibru între respectarea drepturilor omului şi reducerea criminalităţii. Într-o ţară în care criminalitatea este ridicată, drepturile omului nu pot fi exercitate pe deplin. Trecerea de la o anumită regulă de procedură la alta nu se face în mod retroactiv. Trecerea de la o anumită regulă de procedură la alta nu se poate face peste noapte şi cu efecte dramatice pentru lupta împotriva criminalităţii. Este imposibil să faci să funcţioneze o instituţie nouă în 24 de ore şi, de aceea, o măsură tranzitorie era de aşteptat să fie indicată de CCR”, a scris Monica Macovei pe Facebook.
Fostul preşedinte a mai vorbit despre criza interceptărilor, despre cum ar trebui să fie gestionată problema platformei de ascultare a SRI în lumina deciziei CCR şi despre soluţiile pe care le vede ca find viabile. Băsescu s-a declarat dezamăgit de schimbarea de atitudine remarcată la procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi spune despre ea şi despre alţi şefi de instituţii că sunt „avizi de putere”.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a mai declarat că, în opinia sa cea mai bună soluţie în problema interceptărilor telefonice făcute de SRI şi folosite în dosare care au fost declarate neconstituţionale ar fi externalizarea platformei de ascultare deţinută în prezent de Serviciul Român de Informaţii şi acordarea de acces la aceasta tuturor organelor de cercetare penală, conform unor reguli stabilite de Ministerul Justiţiei.
Fostul şef de stat a subliniat în dialogul cu Victor Ciutacu că astfel ar fi minimizate costurile cu interceptările, în condiţiile în care, estimează ministrul Justiţiei, acestea ar putea ajunge la 1 miliard de euro, dacă fiecare parchet în parte ar fi dotat cu instrumente de ascultare, interceptare şi înregistrare, aşa cum au solicitat deja DNA, DIICOT sau Parchetul General.
„Cred că s-a atins un punct critic prin această decizie privind interceptările. Există o soluţie radicală, capitală: toată această platformă a SRI să fie scoasă de sub controlul instituţiilor de forţă ale statului şi să fie proceduri de accesare a ei. Să fie o instituţie în care îi muţi pe toţi cei care o administrează acum, îi faci funcţionari publici cu statut special, Ministerul Justiţiei face proceduri de accesare a ei şi cu asta basta. Probabil sunt nişte costuri, dar nu putem concepe că dosarele penale în România constau în interceptări care sunt probele fundamentale. Interceptarea este un capăt pe care procurorul se duce pe urmă şi probează. Ce incredere pot sa am cand unul e condamnat intr-un dosar in care prevaleaza interceptari?”, a spus Traian Băsescu.