Compromis la Guvern privind gărzile medicilor

Guvernul şi sindicaliştii din sănătate au ajuns la un compromis. Până luni va fi elaborat un ordin care va schimba regulile pentru gărzile efectuate de medici. Acestea vor fi considerate vechime în muncă, iar sporurile pentru ele vor fi calculate în funcţie de volumul de lucru. Sindicaliştii sunt, însă, nemulţumiţi că nu au reuşit să obţină bani în plus.

Medicii au negociat din nou, joi, problema gărzilor suplimentare. S-au întâlnit  cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, dar şi cu ministrul Muncii, pentru a ajunge împreună la o soluţie de compromis.

După patru ore de negicieri, ministul Sănătăţii a anunţat că, până luni, va fi elaborat un ordin, care să rezolve problema sporurilor pentru gărzile făcute de medici.

Prevedem acolo câteva lucruri importante. Unul dintre ele este intervalul care va fi reglementat legal de spor pentru gărzi. Este reglementat la 25 până la 75% pentru gărzi în timpul săptămânii, respectiv 50 până la 75% pentru gărzile din week-end. În momentul acesta peste jumătate din personalul medical este în jumătatea de jos a acestor intervale. Urmărim să reglementăm acest lucru într-un mod adecvat, a declarat Vlad Voiculescu. Ministrul Sănătăţii a precizat că Ordinul 870, care reglementează timpul de lucru și gărzile, va ajunge luni într-o formă nouă la sindicate.

De asemenea, gărzile suplimentare vor conta ca vechime în muncă, a anunţat, joi seară, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.