Senatorii juriști permit urmărirea penală a lui Oprea!

Comisia Juridică a Senatului au dat, miercuri, aviz favorabil cererii procurorilor DNA privind încuviințarea urmăririi penale a Gabriel Oprea, în dosarul în care este suspectat de uciderea din culpă a polițistului Bogdan Gigină, potrivit România TV.

Senatorul Gabriel Oprea a declarat, miercuri, la finalul audierii sale în Comisia juridică a Senatului, că mașina cu care se deplasa, în seara în care polițistul Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident ce i-a provocat moartea, avea viteza legală.

„Nu am venit însoțit de avocat. Le-am spus colegilor juriști, pe scurt, ce am făcut în ziua și în seara tragediei. Am fost la ședința de Guvern, la trei instituții ale statului, una pe linia securității naționale din Băneasa. Am explicat că în jurul orei 19,00-19,00 și ceva mă deplasam de la acea instituție spre casă. Mașina în care mă aflam și mașina de poliție nu aveau viteză, dar, din păcate, un coleg, un tânăr polițist, a căzut într-o groapă în plin centrul Capitalei. El se afla la câteva sute de metri de noi. (…) Nu este vorba de o coloană, este vorba de un antemergător, cu toate că pot fi și coloane oficiale în anumite situații, deci o mașină de poliție și v-am mai spus că în urma cercetărilor mașina mea în care mă aflam și antemergătorul aveau viteza legală și v-am mai explicat că nu un ministru sau un vicepremier stabilește planul de măsuri”, a explicat Gabriel Oprea, potrivit Agerpres.

Acesta a adăugat că le-a reamintit senatorilor din Comisia juridică faptul că, încă din anul 2000, „există bază legală în sensul că miniștrii de Interne, miniștrii de stat sau vicepremierii au dreptul legal la un antemergător, adică la o mașină de poliție pentru protecție și fluidizarea circulației pentru vicepremier sau ministru de stat 24 de ore din 24”.

„Nu ministrul sau vicepremierul stabilește planul de măsuri și tot ceea ce înseamnă o deplasare în siguranță”, a mai precizat Oprea.

Întrebat ce a făcut la SRI în acea seară, Oprea a replicat: „În primul rând, nu am fost la restaurant, am fost la o instituție pe linia securității naționale, nu vă pot spune ce am făcut acolo. (…) Nu cred că acest lucru este important, este o instituție parteneră cu care Ministerul de Interne lucrează”.

Senatorii juriști au dat miercuri aviz favorabil cererii DNA în cazul senatorului Gabriel Oprea. Au fost opt voturi „pentru” și două „împotrivă”. Avizul comisiei juridice este consultativ, votul privind începerea urmăririi penale urmând a se da luni, 19 septembrie, în plenul Senatului.

Biroul permanent al Senatului a repartizat, săptămâna trecută, Comisiei juridice dosarul referitor la senatorul Gabriel Oprea, iar aceasta a stabilit să studieze până marți, 13 septembrie, documentele, pentru ca pe 16 septembrie să depună raportul. Dosarul referitor la Gabriel Oprea are 18 volume.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut, pe 31 august, sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne, pentru ucidere din culpă în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină.

Gabriel Oprea a ajuns pentru a treia oară la votul senatorilor pentru aprobarea unei solicitări DNA de urmărire penală, după ce, în februarie, Senatul a aprobat două cereri de urmărire penală pentru abuz în serviciu, în cazul limuzinei DIPI şi în cel al folosirii abuzive a coloanei oficiale. În ultimele două cazuri, fostul ministru de Interne şi vicepremier nu a avut sorţi de izbândă în faţa senatorilor. Pe 3 februarie 2016, Senatul a aprobat urmărirea sa penală în dosarul coloanei oficiale, fiind acuzat că a făcut abuz de prevederile legii în acest caz.

Potrivit procurorilor, în perioada în care a fost ministru de Interne, Oprea a fost însoţit de echipaje ale Poliţiei Rutiere „în cvasitotalitatea deplasărilor”, incluzând deplasările zilnice la sediul ministerului şi cele săptămânale la şedinţele de Guvern, vizite particulare, la sediile unor partide politice, la restaurant şi când mergea acasă.

Oprea realiza în medie aproximativ cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale Poliţiei Rutiere. Spre exemplu, în perioada 2 ianuarie – 21 octombrie 2015, Oprea a avut 1.607 deplasări cu coloană oficială, în timp ce premierul a avut 814 deplasări, iar preşedintele a avut 580 de deplasări.

Cererea a fost atunci aprobată cu 102 voturi „pentru”, 30 voturi „împotrivă”, iar un vot a fost anulat.

Două săptămâni mai târziu, DNA a cerut urmărirea penală a lui Gabriel Oprea într-un alt dosar, acuzaţiile fiind de abuz în serviciu legat de cumpărarea de către DIPI a unui Audi A8 pentru protecţia demnitarilor, cu bani care erau destinaţi doar pentru achiziţii necesare în cazuri de combatere a corupţiei, maşină pe care ulterior a folosit-o doar fostul ministru al Internelor.

Senatul a aprobat atunci solicitarea DNA cu 71 de voturi ”pentru”, 52 de voturi ”impotrivă”, iar un vot a fost anulat.

În 20 octombrie 2015, poliţistul Bogdan Gigină, de la Brigada Rutieră a Capitalei, a murit, la 28 de ani, în timp ce deschidea coloana lui Gabriel Oprea, agentul căzând cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală. Gabriel Oprea, care la data accidentului era vicepremier şi ministru al Afacerilor Interne, a fost pus sub învinuire de procurorii DNA în 5 februarie, pentru că ar fi beneficiat nelegal de coloană oficială, în deplasări personale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.