Poluarea face, anual, milioane de victime în lume

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a făcut un apel, vineri, pentru ca sănătății să îi fie acordată o prioritate centrală la cea de-a 22-a conferință a ONU asupra schimbărilor climatice (COP22), desfășurată în Maroc. De asemenea, OMS a cerut ca sănătatea să fie luată în vedere la implementarea Acordului de la Paris, informează Reuters.

Aproape un sfert dintre afecțiunile la nivel mondial și circa 12,6 milioane de decese survenite în fiecare an pot fi atribuite factorilor de risc din mediul înconjurător ce ar putea fi evitați, precum poluarea aerului, a apei și a solului, a expunerii la substanțe chimice și la radiații ultraviolete, atrage atenția OMS. Schimbările de mediu și sociale, produse la nivel global, inclusiv cele climatice, exacerbează multe dintre aceste riscuri, mai menționează specialiștii.

În ciuda înmulțirii dovezilor potrivit cărora poluarea mediului are un impact negativ asupra sănătății, acțiunile la nivel politic și investițional rămân în general insuficiente: doar circa 3% din resursele din domeniul sănătății sunt investite în prevenție, aproximativ 97% fiind cheltuite pe tratamente, ceea ce duce la creșterea costurilor din acest domeniu, subliniază OMS.

Îmbunătățirea sănătății aduce beneficii sociale și economice importante și este un efect major al politicilor de mediu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.