Steaua – Rio Ave 2-1

Steaua București a învins echipa portugheză Rio Ave cu scorul de 2-1 (2-0), joi seara, pe Arena Națională din Capitală, într-un meci din Grupa J a competiției de fotbal Europa League, informează Agerpres.

Raul Rusescu a marcat ambele goluri ale Stelei (17, 45), în timp ce pentru oaspeți a punctat Yonathan Del Valle (48).

Ca și la meciul cu Aalborg, oaspeții au început mai bine jocul, portughezii controlând debutul partidei și ratând prima ocazie de gol, în minutul 7, când șutul lui Esmael Goncalves a fost prins de Arlauskis.

Treptat, steliștii au echilibrat disputa și s-au apropiat de buturile lui Cassio, iar după primul sfert de oră al întâlnirii campioana României a deschis scorul: Latovlevici a centrat perfect în fața porții, iar Rusescu a trimis în plasă cu capul, 1-0 (17).

Lusitanii au continuat să fie periculoși, iar Diego Lopes a ratat în minutul 21, plasând mingea alături de țintă la centrarea lui Ukra (21). Esmael Goncalves (23) a trimis și el pe lângă poartă. Keșeru a beneficiat de o bună oportunitate, dar șutul său din întoarcere a fost apărat de Cassio (34). Un minut mai târziu, Ukra a trimis periculos, cu efect, dar Arlauskis a reținut mingea care viza colțul lung.

Rusescu, după un șut bloocat (37), a reușit ”dubla” chiar înainte de pauză (45), cu un șut de la circa 25 de metri, la are Cassio a plonjat tardiv: 2-0. Debutul părții secunde a fost favorabil portughezilor, care au reușit să marcheze prin venezueleanul Yonathan Del Valle (48), cu un șut în vinclu de la distanță: 2-1.

Keșeru a avut o oportunitate de a restabilit diferența în min. 51, dar Keșeru a trimis peste poartă.

Rio Ave a evoluat în continuare cu mult curaj și Arlauskis (58) a salvat golul la un șut din careu al lui Del Valle. Două minute mai târziu, Ukra a trimis un șut reținut fără probleme de portarul Stelei. Oaspeții au pus în continuare presiune pe apărarea Stelei, dar steliștii au fost cei periculoși, însă șutul lui Stanciu a fost respins în corner de Cassio (73), după care goalkeeper-ul brazilian a reținut mingea expediată de Tănase (73). Sânmărtean a fost și el aproape de gol (77), din lovitură liberă, însă balonul a ocolit de puțin ținta.

Renan Bressan le-a dat mari emoții steliștilor (84), din lovitură liberă, dar mingea a șters plasa laterală. Tănase a finalizat lamentabil două contre ale Stelei, iar la poarta cealaltă Boateng a fost aproape să sancționeze lejeritatea steliștilor (89).

Steaua a încheiat pe o contră foarte periculoasă, dar mingea trimisă de Stanciu a lovit ambele bare (90+5).

Campioana României a obținut o victorie prețioasă, care o duce pe primul loc în grupă, dar câștigat mai greu decât se aștepta lumea. Steaua a suferit în multe momente ale jocului, a fost dominată, a jucat previzibil și destul de lent. Merită menționat că Steaua a fost lipsită de câțiva jucători importanți, ca Luchin, Varela, Chipciu și Iancu, toți accidentați.

Rusescu și-a luat o revanșă cu vârf și îndesat față de Rio Ave, după eșecurile înregistrate din fața acestei echipe pe când juca la Sporting Braga, unde a fost împrumutat de Sevilla în sezonul trecut. Rio Ave a eliminat pe Braga din semifinalele Cupei Portugaliei și ale Cupa Ligii Portugaliei., Totuși Rusescu a marcat pentru Braga în meciul de campionat cu Rio Ave, încheiat cu 1-1.

Următorul meci va fi revanșa dintre cele două echipe, în Portugalia, pe 6 noiembrie.

Steaua București — Rio Ave 2-1 (2-0)

Au marcat: Raul Rusescu (17, 45), respectiv Yonathan Del Valle (48).

București, Arena Națională: 12.000 spectatori

Europa League, Grupa J

Au evoluat echipele:

Steaua: 24. Giedrius Arlauskis — 2. Cornel Râpă, 4. Lukasz Szukala, 6. Paul Papp, 14. Iasmin Latovlevici — 11. Andrei Prepeliță, 18. Lucian Sânmărtean (8. Lucian Filip, 89) — 77. Adrian Popa (21. Nicandro Breeveld, 66), 25. Raul Rusescu (12. Nicolae Stanciu, 69), 10. Cristian Tănase (căpitan) — 28. Claudiu Keșeru. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Rezerve neutilizate: 95. Valentin Cojocaru — 33. Fernando Varela, 22. Paul Pîrvulescu, 26. Ionuț Neagu.

Rio Ave: 1. Cassio — 16. Nuno Lopes, 46. Marcelo, 3. Prince-Desiré Gouano, 15. Tiago Pinto — 30. Alhassan Wakaso, 8. Tarantini (căpitan) — 17. Ukra (13. Emmanuel Boateng, 69), 10. Diego Lopes, 28. Yonathan Del Valle (11. Renan Bressan, 81) — 77. Esmael Goncalves (9. Ahmed Hassan, 75). Antrenor: Pedro Martins.

Rezerve neutilizate: 93. Ederson — 25. Roderick, 6. Luis Gustavo, 14. André Vilas Boas.

Arbitru: Simon Lee Evans; arbitri asistenți: Philip Thomas, Edward King; arbitri asistenți adiționali: Mark Whitby, Nick Pratt; arbitru de rezervă: John Bryn Roberts (toți din Țara Galilor)

Delegat UEFA: Teuvo Holopainen (Finlanda), observator UEFA pentru arbitri: Aleksei Spirin (Rusia)

Cartonașe galbene: Nuno Lopes (27), Wakaso (43), Rusescu (56), Diego Lopes (77), Prepeliță (83), Szukala (86).

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.