Tineretul european declară război sărăciei

Un control mai bun și o mai bună gestionare în ceea ce privește risipa de alimente, o programă didactică de istorie europeană convenită la nivel internațional, pentru a combate naționalismul, și o mai bună cunoaștere a UE prin instituirea unei Zile Europene în școli. Acestea au fost principalele recomandări adresate factorilor de decizie politică de către liceenii care au luat parte la evenimentul „Europa ta, părerea ta!” (YEYS), pentru a depăși provocările cu care se confruntă UE.

 În cadrul manifestării pentru tineret organizate de Comitetul Economic și Social European (CESE), un grup de 100 de elevi cu rezultate excelente din 33 de licee din UE-28 și din cele 5 țări candidate s-au reunit pentru a-și împărtăși ideile proaspete și inovatoare cu privire la direcția pe care ar trebui să se îndrepte UE în următorii ani.

„Mulți cred că tânăra generație nu este altceva decât un viitor în devenire” a declarat Andri Pandoura, câștigătorul ediției din 2016 al concursului de eseuri pe teme europene Youth Essay Competition, în vârstă de 17 ani. „Dar lucrurile nu stau așa. Noi suntem prezentul, un prezent căruia îi pasă și care are potențialul, dacă nu de a schimba lumea, cel puțin de a încerca să o schimbe. Din acest motiv avem nevoie de mai multe investiții în formare, programe și conferințe adresate tinerilor și, cel mai important, de mai multă încredere în tânăra generație”.

Grupul a discutat cele mai fierbinți subiecte ale momentului, inclusiv șomajul în rândul tinerilor, integrarea migranților, inegalitățile sociale și de gen, mediul, redresarea economică, terorismul și securitatea. Tinerii au formulat apoi 10 propuneri concrete, în atenția factorilor de decizie.

În urma dezbaterii intense și însuflețite a diverselor propuneri, elevii au convenit asupra a trei priorități menite să îmbunătățească viitorul Uniunii Europene:

  1. reducerea risipei de alimente, pentru a ajuta populația săracă și a promova durabilitatea;
  2. combaterea naționalismului prin educație interactivă și printr-o programă didactică de istorie convenită la nivel internațional;
  3. sporirea interesului politic pentru Europa prin valorificarea potențialului platformelor de comunicare socială și al educației și prin instituirea unei Zile Europene în școli.

Membrii și factorii de decizie ai CESE au fost impresionați de capacitatea tinerilor de a gândi în afara șabloanelor și de a reflecta la cele mai importante aspecte care afectează în prezent societățile Europei.

„Voi sunteți prezentul și viitorul nostru, iar Europa are nevoie de voi”, a afirmat vicepreședintele CESE, dl Gonçalo Lobo Xavier în cuvântul său de deschidere. Aveți ocazia de a vă face auzite opiniile indiferent de convingeri, rasă sau culoare și acest lucru este de neprețuit. Marele câștig este că întâlniți oameni de peste tot și că vă subliniați poziția cu privire la viitorul Europei”.

Prioritățile tinerilor noștri

Elevii s-au arătat deosebit de preocupați de problemele de mediu și de sărăcie, votând în favoarea propunerii de a reduce risipa alimentară și de a ajuta populația săracă. Elevul care a pledat în favoarea propunerii câștigătoare a declarat: „Este necesar, în regim de urgență, un control mai strict al proceselor agricole, cu scopul de a diferenția alimentele sigure de cele care nu prezintă siguranță. UE nu a depus suficiente eforturi pentru a reduce risipa de alimente și a încuraja donarea de recolte către adăposturile pentru cei flămânzi”.

Educația a fost identificată ca fiind unul dintre cele mai importante instrumente care poate contribui la rezolvarea actualelor provocări și amenințări. „Problema este că oamenii și-au pierdut încrederea în UE”, a afirmat un alt tânăr participant, care a propus instituirea unui eveniment educațional, și anume a unei Zile Europene în școli pentru a spori cunoștințele comune despre UE și a stimula dezbaterile.

Creșterea sentimentelor naționaliste în numeroase state membre, stârnită de teama de migrație, de șomaj sau de acte de terorism, a fost, de asemenea, în centrul discuțiilor. Pentru combaterea acesteia, tinerii delegați au sugerat să se aloce fonduri UE în vederea creării unei programe didactice de istorie europeană asupra căreia să se convină la nivel internațional și care să-i învețe pe copii istoria și valorile noastre comune.

Un grup de tineri a propus crearea de organizații naționale care să ajute la integrarea refugiaților, cu sprijin structural și financiar din partea UE: „avem nevoie de un program educațional pentru a le preda refugiaților lecții despre cultura noastră, dar ar trebui să învățăm și noi despre culturile lor. Aceasta pentru că, în cazul în care doar ei știu cine suntem noi, iar noi nu știm cine sunt ei, ne va fi mereu frică de ei și multiculturalismul nu va funcționa”.

Necesitatea de a stimula spiritul antreprenorial în rândul tinerilor prin cursuri de formare și stagii a fost ridicată, de asemenea, de către liceenii care au subliniat că „numai prin sprijinirea activităților antreprenoriale țările noastre pot rezolva șomajul și crește standardelor de viață”.

Vocea tinerilor va avea ecou

CESE va lua măsuri pentru ca propunerile tinerilor privind modul în care Europa ar putea construi un viitor mai bun să fie transmise legiuitorilor, integrându-le în avizele Comitetului și transmițând Comisiei Europene conținutul primelor trei cele mai votate propuneri. În plus, o delegație de elevi participanți la manifestarea YEYS va prezenta propunerile câștigătoare în cadrul Zilelor Societății Civile ale CESE, la 26 și 27 iunie.

În cuvântul său de închidere, dna Evangelia Kekeleki, membră a CESE, a declarat: „Este fascinant să discutăm cu voi, tânăra generație, și să vă cunoaștem ideile. Astăzi sunt pe deplin convinsă că sunteți foarte buni urmași ai generației mele. Voi puteți construi o altă Europă, o Europă a valorilor și a solidarității, o Europă care lucrează pentru oameni, nu doar pentru bani. Depinde de voi să creați Europa pe care o meritați”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.