USR rupe relația cu sociologul Mircea Kivu

Uniunea Salvați România a luat act cu surprindere de autodenunțul sociologului Mircea Kivu legat de colaborarea cu fosta Securitate și precizează că acesta a fost un colaborator al partidului din perioada campaniei electorale, dar nu este membru USR.

Mircea Kivu nici nu ar fi putut să devină membru USR întrucât toți membrii partidului sunt evaluați, înainte de admitere, pe baza unor criterii de integritate, iar printre acestea se numără și colaborarea cu fosta Securitate sau deținerea de funcții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român, precizează USR într-un comunicat transmis joi Agerpres.

”USR este un partid modern și pro-european care se disociază ferm, explicit și neechivoc de tot ceea ce a însemnat regimul comunist și reminiscențele sale. Valorile USR se bazează pe democrație internă, integritate și transparență față de membrii USR și față de societate”, se mai arată în comunicatul citat.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, sociologul Mircea Kivu a scris despre colaborarea sa cu Securitatea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.