Vâlcov, angajat al grupului parlamentar PSD
Fostul ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta, Darius Vâlcov, a susţinut, joi, că este „angajat” al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.
Darius Vâlcov a venit, joi, la Palatul Parlamentului, el fiind surprins de jurnalişti în zona lifturilor care fac accesul către zona grupului parlamentar al PSD, dar şi către zona biroului preşedintelui Camerei, liderul PSD Liviu Dragnea.
Întrebat de jurnalişti ce face acolo, Vâlcov a spus că este „angajat” al grupului parlamentar al PSD.
„Am spus de ce am venit”, le-a spus Vâlcov jurnaliştilor, el precizând că este angajat al grupului PSD.
Întrebat dacă a făcut modificări la programul de guvernare al PSD, Vâlcov a spus că acest lucru va fi transmis de către preşedintele PSD Liviu Dragnea.
Darius Vâlcov a fost cel care a elaborat evaluarea Guvernului Grindeanu, care a stat la baza retragerii sprijinului politic de către PSD şi ALDE, demis ulterior prin moţiune de cenzură depusă de PSD şi ALDE, transmite Mediafax.
Liderul PSD Liviu Dragnea a spus în repetate rânduri că Vâlcov a lucrat la programul de guvernare, fiind unul dintre cei mai importanţi social-democraţi care au lucrat la acest program.
Dragnea a criticat, miercuri, la dezbaterea moţiunii de cenzură, atitudinea Justiţiei faţă de trei social-democraţi, respectiv Nicolae Bădălău, Adrian Ţuţuianu şi Darius Vâlcov, apreciind că nu e doar o coincidenţă ce s-a întâmplat cu aceştia înainte de votul la moţiune.
„Sunt autoritar pentru că am spus că trebuie să separăm politica de servicii? Sunt autoritar poate pentru că am cerut să redăm Justiţiei independenţa? Şi apropo de independenţa Justiţiei…Nu putem să ne prefacem că ce s-a întâmplat luni şi marţi cu trei colegi de-ai nostru reprezintă doar o coincidenţă”, a spus Dragnea.
„Luni şi marţi preşedintele executiv al PSD (Nicolae Bădălău, n.r.) şi preşedintele Comisiei de control SRI (Adrian Ţuţuianu, n.r.) – sigur, o comisie neimportantă – au fost chemaţi la DNA, aşa, ca martori, pentru imagine. Ieri, un coleg de-al nostru, care înţeleg azi că a deranjat foarte mult că a prezentat o evaluare (Darius Vâlcov, n.r.) a fost luat cu mascaţii de acasă. Asta e calea pe care trebuie să mergem în continuare, la nesfârşit, şi această ţară să rămână captivă unor forţe care nu participă în alegeri?”, a adăugat Dragnea.
Nicolae Bădălău, preşedintele executiv al PSD, a ajuns, luni dimineaţa la DNA, precizând că este audiat în calitate de martor. Ulterior, la DNA a ajuns şi Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comsiei de Control SRI.
Fostul ministrul al Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost inculpat, marţi, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, fiind acuzat de instigare la dare şi luare de mită. Acesta a fost plasat sub control judiciar 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi România.