Soros, contestat puternic în SUA

O petiţie îndreptată împotriva lui George Soros a strâns deja semnăturile a peste 75.000 de americani. Ea îi este adresată Casei Albe, căreia i se cere să-l declare terorist pe miliardarul George Soros.

Petiţia este intitulată „Declaraţi-l pe George Soros terorist şi confiscaţi toate bunurile sale şi ale organizaţiilor sale”, a fost postată pe site-ul Casei Albe şi a strâns deja semnăturile a 75.860 de semnături. Potrivit textului petiţiei, „George Soros a încercat în mod voluntar și permanent să destabilizeze și să comită acte îndreptate împotriva Statelor Unite şi cetăţenilor americani”. Prin urmare, semnatarii cer guvernului federal şi Departamentului de Justiţie al SUA „să declare imediat că George Soros şi organzaţiile sale sunt terorişti naţionali şi trebuie să li se confişte toate bunurile”.

Averea lui George Soros a fost în repetate rânduri subiect de dispute, miliardarul fiind descris deseori ca speculator. Societatea sa Quantum a câştigat peste 40 de miliarde de dolari, un record pentru fondurile speculative. George Soros este, de asemenea, implicat în politică, fundaţiile sale fiind acuzate în dese rânduri că au provocat schimbări de guverne în anumite state. Finanţatorul însuşi nu a negat că banii săi au ajutat la declanşarea „revoluţiei portocalii” din Ucraina, din 204, şi a Euromaidanului din 2013.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.