Cazanciuc se simte atacat

Ministrul Justiției, Robert Mircea Cazanciuc, a declarat vineri, la Timișoara, că niciunui magistrat nu îi este confortabil să se vadă atacat ziua întreagă de politicieni sau de „formatori” de opinie care vorbesc despre dosare fără a avea piesele din dosarele respective, potrivit Agerpres.

„Niciunui magistrat nu-i face plăcere să se afle în spațiul public într-o dezbatere atunci când încearcă cu bună credință să soluționeze o cauză ce i-a fost repartizată. Nu cred că magistrații se lasă intimidați de declarațiile publice, dar cu siguranță nu este confortabil să te vezi de dimineața până seara atacat de oameni politici sau de ‘formatori’ care fac evaluări asupra mersului unor cauze în spațiul public, fără a avea datele efective din dosar. Nu contest că sunt și oameni de bună credință care își pun întrebări cu privire la mersul unor cauze, dar să faci aprecieri foarte tranșante la adresa unor magistrați sau cauze, cred că trebuie să o faci mai rezervat, pentru că chiar dacă ești de bună credință, nu ai toate datele din dosar și atunci riști să faci evaluări greșite, care nu fac bine nimănui. Pe de altă parte, o discuție în spațiul public trebuie făcută respectând anumite limite”, a răspuns presei Cazanciuc.

De asemenea, el a fost întrebat de jurnaliști despre faptul că liderul PMP, Elena Udrea, a fost fotografiată de presupuși paparazzi alături de șefa DIICOT, Alina Bica, la cumpărături în Paris. ‘Magistrații, în general, sunt oameni cu multă experiență, maturi, mai ales cei care au funcții de conducere. În mod normal, știu care sunt limitele deontologice și cele ale profesiei. Depinde de fiecare să respecte și statutul și codul deontologic. Dacă există încălcări ale statutului deontologic, acest lucru îl constată doar CSM și, cu siguranță, CSM va face acest lucru’, a răspuns Cazanciuc.

Ministrul Justiției a participat, vineri, la Timișoara, la Conferința Națională a Mediatorilor, în cadrul căreia s-a întâlnit cu aproape o sută de mediatori din vestul țării, care au ridicat probleme legate de faptul că relația dintre mediatori și instanțele de judecată este aproape inexistentă.

„Românului îi place mai mult circ decât o rezolvare mai elegantă, prin mediere. Dacă vor constata cât îl costă această procedură de circ, s-ar putea să apeleze la mediere. Foarte mulți nu știu că există această cale a medierii. Depinde și de organizarea profesiei pe plan local. (…). Sunt mai multe căi de promovare a medierii, începând de la cadrul normativ, care ar trebui să stimuleze mai mult utilizarea ei. Este și o chestiune de mentalitate, întrucât oamenii vor să aibă o hotărâre judecătorească în mână și trebuie să-i facem să înțeleagă că e mult mai puțin costisitor și e mai rapid să ajungă în fața unui mediator decât în fața unui judecător”, a spus Cazanciuc.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.