Legătură directă între fibrilație artrială și AVC

Doar 48% dintre oameni sunt conștienți de fibrilația atrială, un procent mai mic decât cel observat în cazul altor boli comune, se arată în concluziile unui studiu realizat recent în Statele Unite care a constat în monitorizarea unui grup de persoane din zece țări, citat de Xinhua.

Fibrilația atrială (AF) reprezintă un ritm neregulat al inimii, sau aritmie, ce poate duce la formarea de cheaguri de sânge, accident vascular cerebral, insuficiență cardiacă și alte complicații cardiace, conform Asociației Americane a Inimii.

Potrivit Centrului de Control și Prevenire a Bolilor din Statele Unite (US CDC), între 2,7 și 6,1 milioane de persoane din această țară au fibrilație atrială, o problemă de sănătate care implică, la nivel național, costuri de circa 6 miliarde de dolari anual, informează Agerpres.

Costurile medicale pentru persoanele care au fibrilație atrială sunt cu circa 8.705 de dolari pe an mai mari în comparație cu cele care nu manifestă această problemă medicală, menționează sursa citată.

Pentru a înțelege gradul de conștientizare privind fibrilația atrială în rândul populației, o echipă internațională de oameni de știință a realizat un sondaj transversal, prin intermediul internetului, în zece țări — Argentina, Australia, Canada, Germania, Japonia, Thailanda, Olanda, Uganda, Marea Britanie și Statele Unite.

În cadrul cercetării publicată săptămâna trecută sub titlul ”Research and Practice in Thrombosis and Haemostasis”, specialiștii au descoperit că gradul de conștientizare cu privire la fibrilația atrială varia între 25% și 69% în aceste țări, iar gradul de conștientizare cu privire la factorii de risc asociați acestei probleme de sănătate a variat între 8% și 52%.

Mai puțin de 46% dintre participanții la sondaj erau conștienți de faptul că fibrilația atrială poate conduce la accident vascular cerebral.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.