Maduro îşi eliberează opozanţii

În total, 44 de opozanţi ai preşedintelui socialist al Venezuelei, Nicolas Maduro, au fost eliberaţi în trei zile la recomandarea Adunării Constituante, a anunţat luni o organizaţie neguvernamentală pentru apărarea drepturilor omului.  Acest număr reprezintă numai 16% din totalul deţinuţilor politici, au precizat coordonatorii .

Dintre cei eliberaţi, opt au fost puşi în libertate luni, adăugându-se astfel celor 36 eliberaţi sâmbătă şi duminică în cadrul unei măsuri prezentate ca o detensionare a situaţiei cu ocazia Crăciunului.

„Între 23 şi 25 decembrie, au fost eliberate 44 de persoane. Este important de subliniat că acest număr reprezintă numai 16% din totalul deţinuţilor politici”, a declarat pentru AFP Alfredo Romero, coordonator al ONG-ului pentru apărarea drepturilor omului Foro Penal, informează Agerpres.

„Ceea ce interesează guvernul este să reducă numărul deţinuţilor politici pentru a diminua costul pe care îl reprezintă”, a continuat el, subliniind că „mai sunt 227 de deţinuţi politici, număr foarte ridicat pentru perioada Crăciunului”.

O comisie a Adunării Constituante a recomandat sâmbătă eliberarea a peste 80 de opozanţi politici, printre care unii închişi din 2014. Un prim grup de deţinuţi a fost eliberat în aceeaşi zi cu anunţul.

Preşedinta Adunării Constituante, Delcy Rodriguez, a spus că astfel ei vor putea „să îşi petreacă sărbătoarea Crăciunului împreună cu familia”, potrivit Agerpres.

Delcy Rodriguez se află în fruntea unei Comisii a Adevărului – înfiinţată de şeful statului -, având ca misiune să ancheteze mişcările de protest la adresa lui Nicolas Maduro în cursul cărora aceste persoane au fost arestate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.